Al doilea proiect de recrutare și selecție de stewardese pentru compania Kuwait Airways va avea loc la începutul lunii mai, anunță RSC Consulting – agenţia de plasare a forţei de muncă în străinătate, reprezentantul firmei internaționale de recrutare MECCTI Ltd în România și fondatorul școlii de stewardese Universifly. Selecția va avea loc în data de 07 Mai 2017, la Cluj Napoca, la Grand Hotel Italia.

„Kuwait Airways oferă tinerelor care întrunesc condițiile de angajare, un salariu mediu net lunar de 2.500 USD, care include plata orelor de zbor (salariile nu sunt impozitate), contract de muncă ferm pe o perioadă de 2 ani, cu posibilitate de prelungire, acordarea de prime de escală, gratuitate la training, cazare, masă, uniforme, transport către şi de la locul de muncă, asigurare medicală valabilă oriunde în lume, 30 zile de concediu/an, plus 16 zile libere pentru sărbătorile guvernamentale oferite de Statul Kuwait, precum și alte beneficii”, conform anunțului agenţiei de plasare a forţei de muncă.

Cerințele obligatorii pentru candidate sunt: vârsta cuprinsă între 20 – 32 de ani, studii liceale finalizate, fluenţă în cunoașterea limbii engleze (scris și vorbit), aspect plăcut, greutate proporţională cu înălţimea, stare de sănătate bună, înălţime minimă 160 cm”,

Persoanele interesate să devină stewardese la compania KUWAIT AIRWAYS și să participe la evenimentul de selecție din 07 Mai 2017, de la Cluj Napoca sunt rugate:

– să trimită pe adresa de e-mail  recrutare@rsc-consulting.ro, până la data de 4 Mai 2017, următoarele documente:
•           Curriculum Vitae în limba engleză.

•           O poză full body în format digital

După primul eveniment organizat în februarie 2017, în data de 21 aprilie 2017 vor pleca la noul noul job primele româncele care au fost selectate și angajate ca stewardese la compania de aviație Kuwait Airways.
Mai exact, în data de 21 aprilie primele 25 de tinere angajate pe posturi de stewardese/însoţitori de bord vor începe serviciul la compania Kuwait Airways.