Creşterea raportată în perioada de referinţă s-a datorat acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), conform agerpres.ro

De asemenea, INS menţionează că majorările au avut la bază activitatea anumitor agenţi economici, realizările de producţie sau încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), precum şi disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie din unele activităţi economice.

Unde au fost înregistrate cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat, în octombrie, după cum urmează: cu 7%, în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; între 3% şi 5% în extracţia minereurilor metalifere, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea echipamentelor electrice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor.

De asemenea, au fost înregistrate majorări între 1,5% şi 3% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor textile, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, activităţi de editare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea de mobilă, tranzacţii imobiliare, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), industria metalurgică.

Pe de altă parte, scăderi semnificative ale câştigului salarial mediu net s-au consemnat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului – cu 21,7%, în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (-16,1%), respectiv în transporturi aeriene (-14,7%).

Totodată, au fost înregistrate diminuări între 3,5% şi 5,5% în alte activităţi extractive, captarea, tratarea şi distribuţia apei, transporturi pe apă, respectiv între 1,5% şi 2,5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea altor mijloace de transport, hoteluri şi restaurante, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+3,2%, ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice), în administraţie publică (+0,9%) şi în sănătate şi asistenţă socială (+0,1%).

Statistica oficială relevă faptul că, în octombrie 2020, comparativ cu aceeaşi lună din 2019, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,3%, iar în raport cu evoluţia preţurilor de consum indicele câştigului salarial real a fost 104,9%.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea