Câştigul salarial mediu brut din România a scăzut semnificativ în luna mai. Potrivit datelor publicate de INS, acesta a fost de 6.358 lei, cu 85 lei, adică cu 1,3% mai mic decât în luna aprilie.
De cealaltă parte, câştigul salarial mediu net a fost 3.928 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 39 lei (-1,0%), mai arată sursa citată.
În funcție de domeniu, INS arată că cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu net au fost înregistrate în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 9.178 lei.
De cealaltă parte, cele mai mici s-au înregistrat în hoteluri şi restaurante, de 2.120 lei. O veste bună este însă că, făcând o comparație cu luna mai 2021, în acest an, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,5%, mai arată INS.
Indicele câştigului salarial real a fost de 98,3%
Referitor la indicele câştigului salarial real, în luna mai acesta a fost 98,3%, față de luna mai 2021, de 97,8% față de luna aprilie 2022, iar față de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 222,6%, cu 4,9 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna aprilie 2022.
INS aduce și câteva explicații. Sursa citată precizează că în marea majoritate a activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut ca urmare a acordării ȋn lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.
Totodată, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice, mai precizează sursa citată.
Domeniile în care s-au înregistrat scăderi ale salariului mediu net
În ceea ce privește domeniile în care au fost înregistrate cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net, conform INS acestea s-au înregistrat în felul următor: cu 19,2% ȋn extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 17,8% ȋn activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 15,3% ȋn fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului; între 6,5% și 11,0% ȋn telecomunicaţii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii; între 3,0% și 6,0% ȋn activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, transporturi pe apă, industria metalurgică, alte activităţi extractive, fabricarea băuturilor, activităţi de poștă şi de curier, tranzacţii imobiliare, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de editare.
Domeniile în care s-au înregistrat cele mai mari creșteri ale salariului mediu net
La polul opus, cele mai semnificative creșteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni s-au înregistrat după cum urmează: cu 26,6% ȋn fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 15,4% ȋn extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 2,0% și 5,0% ȋn tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, alte activităţi industriale n.c.a., transporturi aeriene.
Sursa citată mai subliniază și faptul că în sectorul bugetar au fost înregistrate creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă), ȋn învăţământ (+11,6%), respectiv ȋn administraţia publică (+3,1%). Ȋn sănătate şi asistență socială, câștigul salarial mediu net a scăzut ușor comparativ cu luna precedentă (-1,0%).
INS explică însă că în luna mai explică și cauzele. Mai exact, sursa citată arată că per toate, creșterea salariului mediu net înregistrată în luna aprilie s-a datorat acordării de premii ocazionale (prime anuale, de vacanță ori pentru performanțe deosebite, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
În același timp, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).