În luna noiembrie 2008, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.844 lei, cu 2,7% mai mare faţă de luna precedentă.
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.361 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 34 lei (2,6%). Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 21,4%.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de transporturi aeriene (3.373 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (768 lei).
Indicele câştigului salarial real pentru luna noiembrie 2008 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 102,3%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 127,7%, cu 2,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2008.
În luna noiembrie 2008, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net, datorate, în principal, acordării de prime (inclusiv a premiilor ocazionale), negocierilor salariale sau realizărilor de producţii mai mari.
Sursa: INS