Câştigul net a fost de 2.721 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 17 lei (+0,6%).
„Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (6.591 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.557 de lei)”, arată un comunicat al INS.
Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,3%. Câştigul salarial real (creştere ajustată cu inflaţia) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 8,4%.
Potrivit INS, indicele câştigului salarial real a fost de 100,6% pentru luna iunie 2018 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 195%, cu 1,2 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2018.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
– cu 19,9% în activităţi de editare, cu 18,7% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 12,8% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor;
– cu 4,5%-9,5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, alte activităţi industriale, fabricarea produselor textile;
– cu 3%-4% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), comerţ, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
– cu 15,2% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii);
– cu 4,5%-9% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), colectarea şi epurarea apelor uzate;
– cu 1,5%-3% în transporturi pe apă, fabricarea echipamentelor electrice, activităţi de servicii anexe extracţiei, cercetare-dezvoltare.