Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a spus când va fi implementat salariul minim. Potrivit acestuia, proiectul merge mai departe, iar deciziile au fost deja luate de către politicieni.
Salariul minim ar urma să fie implementat începând cu 1 iulie
Marcel Boloș a declarat că decizia privind salariul minim s-a aprobat și ar trebui pusă în aplicare începând cu 1 iulie. De asemenea, a asigurat că patronatele au fost prezente la discuții.
Așadar, spune el, nu ar trebui să existe nemulțumiri. Pe de altă parte, ministrul Finanțelor a promis că deficitul bugetar al țării va fi reglat în vara aceasta.
„Decizia, eu știu că este de la ultima ședintă a consiliului tripartit. S-a aprobat și trebuie pusă în aplicare. Decizia este luată cu data de 1 iulie.
În discuțiile care au avut loc la nivelului consiliului national tripartit au fost prezente atât patronatele cât și sindicatele și până la urmă trebuie să ne aliniem si cu ceea ce înseamnă salariul minim la nivelul Uniunii Europene dacă vrem cu adevărat convergența nominală și aderarea la zona euro.
Este un termen în care mediul de afaceri se pregătește pentru a transpune nivelul salariul minim pe economie si a-și reajusta planul de afaceri în funcție de aceste costuri suplimentare care apar cu forța de munca.
Avem negocierea în perioada iulie pâna în septembrie când definitivăm traiectoria de deficit bugetar și perioada de timp în care se va realiza”, a declarat acesta.
Marcel Ciolacu vrea un salariu minim brut de 3.700 de lei
La sfârșitul săptămânii trecute, premierul Marcel Ciolacu a adus informații despre implementarea salariului minim european. Potrivit acestuia, Guvernul va căuta soluția optimă pentru această situație.
La conferința de presă a Partidului Socialiștilor Europeni, Marcel Ciolacu a fost întrebat despre directiva privind instituirea salariului minim european. Aceasta este programată să intre în vigoare în această vară. Premierul a subliniat că prin consultări atente atât cu sindicatele, cât și cu reprezentanții patronatelor, se va găsi soluția cea mai adecvată.
România va adopta normele europene referitoare la salariul minim. Începând cu a doua lună a verii, angajații care primesc salariul minim pe economie vor beneficia de o majorare a veniturilor.
Toate statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să adopte și să implementeze această măsură. Termenul limită este data de 15 noiembrie.
Începând cu 1 iulie, salariul minim european în România va ajunge la 3700 de lei brut, comparativ cu 3300 de lei brut, așa cum a fost stabilit de Guvern.
Această propunere reprezintă un progres semnificativ în direcția atingerii obiectivului european de a asigura că angajații cu venituri mai mici primesc cel puțin jumătate din salariul mediu pe economie. Pentru calculul bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024, se ia în considerare un salariu mediu de 7.567 lei. Mai multe puteți citi aici.