Salariul minim pe economie ar putea urca de la 3.700 la 4.050 de lei brut de la 1 ianuarie 2025. Majorarea este prevăzută într-un proiect de Hotărâre de Guvern, care a fost inițiat chiar dacă exista deja o lege în acest sens, trecută de Senat.
Guvernul vrea să majoreze salariul minim pe economie la 4.050 de lei brut
În acest fel, angajații ar primi în mână aproximativ 2.500 de lei. Totuși, anunțul cu privire la aceste majorări a atras mai multe reacții din spațiul public. Patronii spun că nu au de unde să acorde diferența de bani, iar noile creșteri se vor vedea în prețul final al produselor.
Drept răspuns, responsabilii spun că această nouă majorare de salariu minim urmează o directivă europeană.
Beneficiari ar putea fi peste 1,8 milioane de salariați
Ministerul Muncii a estimat că beneficiari vor fi peste 1,8 milioane de salariați. Amintim că majorarea aduce beneficii și pentru Guvern, în contextul în care taxele vor fi aplicate la venituri mai mari.
Autoritățile se așteaptă să încaseze în plus la buget aproape 3 miliarde de lei în următorii patru ani.
Economiștii sunt de părere că o creștere rapidă va duce la dezechilibre economice
Totuși, această măsură prezintă mai multe riscuri. Economiștii sunt de părere că o creștere rapidă va duce la dezechilibre economice.
Majorarea salariului minim brut este plătită de către patroni, în mod direct pentru angajații din piața concurențială.
Ar putea fi anunțate concedieri sau investiții mai mici
Potrivit economiștilor, riscurile îi vizează pe angajații din agricultură, industria textilă, comerț, activități de poștă și de curierat.
În sectoarele respective ar putea fi anunțate concedieri sau investiții mai mici.
Amintim că salariul minim pe economie din România a avut cea mai rapidă creştere din UE, de la 142 de euro, în 2010, la 744 de euro, cât este în ziua de astăzi.
Totuși, România este în continuare printre țările cu cele mai mici salarii. De exemplu salariile minime în țările UE variau de la 477 de euro pe lună în Bulgaria la peste 1.500 de euro în iulie 2024.
Astfel de sume erau înregistrate în Luxemburg, Irlanda, Țările de Jos, Belgia, Germania și Franța.