„Pe salariul minim diferenţiat singurul lucru pe care-l luăm în calcul sunt studiile, nu ne vom referi la vechime”, a declarat Viorica Dăncilă.
Salariul minim creşte, de la 1 ianuarie 2019, la 2.350 lei pentru personalul încadrat pe funcţii care necesită studii superioare, şi care are cel puţin un an vechime în domeniul acestor studii, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Consiliul Economic şi Social, citat de Agerpres.
Documentul nu prevede, însă, şi o majorare similară a salariului minim pentru persoanele care au o vechime de peste 15 ani, aşa cum au anunţat iniţial autorităţile.
„Tot de la 1 ianuarie, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu cel puţin un an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare, salariul minim, fără sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 2.350 lei lunar, ceea ce reprezintă o creştere de 23,6% faţă de luna decembrie 2018”, se menţionează în documentul citat.
Astfel, în 2019 tariful orar este de 12,43 lei pentru un program complet de lucru de 167,333 ore.
„Începând cu data de 1 ianuarie 2019, pentru personalul încadrat pe funcţii pentur care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 2.350 lei lunar, ceea ce reprezintă o creştere de 23,6% faţă de luna decembrie 2018”, se arată în document, în care se precizează că în 2019 tariful orar este de 14,044 lei/oră pentru un program complet de lucru de 167,333 ore.