Salariul minim pe economie, în creștere continuă. Românii au avut parte de o evoluție spectaculoasă a veniturilor în ultimii trei ani. Cel puțin așa se laudă cei de la PSD, care prezintă cifre favorabile, dar nu vorbesc și despre scăderea puterii de cumpărare din 2016 și până acum.
Creștere spectaculoasă a cifrelor atunci când vine vorba de salariul minim pe economie. Din 2016 și până acum creșterea este de 36%, de la 925 la 1263 de lei. Angajații cu studii superioare primesc salariu minim diferențiat, 1414 de lei, în prezent, în timp ce în construcții acesta este de 2363 de lei.
“PNL nu a susținut niciodată creșterea a salariului minim! Dimpotrivă, a considerat-o ”distructivă”, în documente asumate public de diverși lideri și reprezentanți. Liberalii lui Orban au mers până acolo încât au susținut că majorarea salariului minim este o măsură ”populistă”, fundamental anti-socială ”că se impune” abandonarea ei.
Prin astfel de atitudini și politici se face diferența clară între un partid care ține cu românii, precum PSD, și unul ca PNL care susține creșterea profiturilor corporațiilor, inclusiv pe seama exploatării pe nimic a muncii oamenilor.
Iar realitatea demonstrează că politica PSD este benefică! Creșterea salariului minim a atras și majorarea celorlalte salarii, inclusiv în mediul privat, creșterea puterii de cumpărare și veritabile recorduri de creștere economică.
România, în niciun caz nu a devenit mai putin atractivă, pentru că muncă este mai bine plătită, așa cum acuzau Klaus Iohannis și PNL. Numărul firmelor cu capital străin, nou înființate în România, este mai mare cu 9,1%, în primul trimestrul al acestui acest an față de anul trecut. Este proba clară că guvernarea PSD asigură un mediu economic bun, atractiv pentru companiile oneste care vor să facă afaceri corecte la noi în țară”, se arată în comunicatul PSD.
Social democrații nu vorbesc însă deloc despre scăderea puterii de cumpărare. Majoritatea analiștilor economici spun că, desi salariul minim pe economie a crescut, românii nu o duc mai bine pentru că prețurile au sărit în aer, aproape în același ritm cu creșterea veniturilor.