Salata de castraveți cu doar 5 ingrediente
Salata de castraveți cu doar 5 ingrediente! Salata de iaurt cu castraveții rămâne preferată pe timpul verii, fie când ieșim la iarbă verde, fie într-o seară răcoroasă. O astfel de salată provoacă „dependență” și poate fi o gustare perfectă, foarte ușor de preparat!
Dacă v-ați obișnuit cu salata de vară de castraveți cu mărar sau cu ceapă și roșii, această salată vă va surprinde. Ingredientul secret este zahărul. Deliciosul preparat se face doar cu castraveți, ceapă roșie, mărar, oțet și zahăr.
Această salată conține doar cinci ingrediente, dacă eliminăm sarea și piperul. Deliciosul preparat se face doar cu castraveți, ceapă roșie, mărar, oțet și zahăr. Tot ce trebuie să faceți este să tăiați castraveții rondele, cât mai subțiri.
Cel mai important lucru este să lăsați castraveții și ceapa roșie să stea timp de 20 de minute după ce li s-a pus sare. Explicația este simplă: sarea le ajută la eliminarea umidității și ajută ca fiecare bucată de castravete să fie foarte aromată. După ce au stat 20 de minute, scurgeți excesul de lichid, apoi amestecați cu puțin oțet (cel mai bine ar fi să folosiți oțet de mere), zahăr, piper negru și mărar. Salata este gata de servit!
Aroma plină a oțetului și castraveții crocanți răcoritori fac din această salată un preparat foarte gustos, indiferent dacă sunteți la un picnic sau la cină.
Castraveciorii cornichon, ideali pentru acest preparat
Ideali pentru acest tip de preparat sunt castraveții cornichon care sunt foarte crocanți.
După gust, puteți adăuga puțină mentă sau puteți spori aroma sub forma ardeilor jalapeño. La fel de bine se poate da mai multă savoare preparatului adăugând usturoi.
Castraveții aduc numeroase beneficii sănătății
Bogat în vitamine și minerale, un castravete crud, de mărime medie, nedecojit, conține 2 gr de fibre, 10% din aportul zilnic recomandat de vitamina C, 12% din calciul recomandat zilnic și 57% din valoarea zilnică a vitaminei K. La ele se adaugă proteinele, vitamina A, manganul și multe altele, potrivit Health Digest.
Castraveții sunt un adaos răcoritor, hrănitor și incredibil de versatil pentru orice dietă. Au un conținut scăzut de calorii, dar și multe vitamine și minerale importante, precum și un conținut ridicat de apă. Pot aduce numeroase beneficii sănătății, inclusiv scăderea în greutate, o hidratare echilibrată și niveluri scăzute de zahăr în sânge.
„Pe lângă faptul că au un conținut ridicat de apă, au nutrienți importanți, care joacă un rol în hidratare, cum ar fi magneziul și potasiul”, a declarat nutriționistul Angela Lemond pentru Livescience.
De ce este bine să mâncăm castraveții cu tot cu coajă
Experții susțin că nu trebuie să ne ferim de coaja castraveților, așa cum ar trebui să nu ne ferim nici de coaja dovleceilor. Coaja castraveților oferă un plus de fibre și vitamina A. Semințele și coaja sunt cele care adăpostesc cei mai mulți nutrienți ai acestui fruct.
În anumite cazuri, aceștia ar trebui decojiți pentru a reduce riscul unei posibile ingerări de pesticide. În plus, germenii se pot agăța de ceara sintetică adăugată special pentru a li se prelungi perioada de valabilitate. Deși ceara nu este dăunătoare pentru oameni, îndepărtarea poate reduce riscul de a ne înghiți germenii respectivi.
De aceea, cel mai bine ar fi să cumpărați castraveți organici, pe care să-i spălați bine cu apă caldă, înainte de a-i mânca. Întrucât castraveții conțin 96% apă, sunt deosebit de eficienți în promovarea hidratării și pot ajuta să vă satisfaceți nevoile zilnice de lichide.
Conform unor studii pe animale, castraveții pot ajuta la reducerea nivelului de zahăr din sânge și la prevenirea unor complicații ale diabetului. Coaja castraveților a inversat majoritatea modificărilor asociate diabetului și a dus la o scădere a zahărului din sânge.