Luna iulie aduce, pe lângă căldura mult așteptată, și câteva fructe și legume care sunt extrem de utile în diete dar și pentru a avea un organism sănătos. Cosumate corect, ele sunt și un adevărat miracol pe cântar. Există câteva rețete de salate de sezon cu ajutorul cărora putem da jos surplusul de kilograme pe care l-am acumulat în perioada pandemiei.
Marele avantaj al multor legume care pot fi consumate în luna iulie este că, pe lângă faptul că sunt bogate în vitamine şi minerale, nici nu asimilezi multe calorii. Cu alte cuvinte, poți slăbi sănătos, mâncând în cantități îndestulătoare și extrem de gustos.
Legumele lunii iulie sunt anghinarele, vinetele, sfecla rosie, brocoli, varza albă dar și cea creață sau roșie, conopida, spanacul, dovlecelul, ridichile, roșiile lunguiețe și cele cărnoase.
La capitolul fructe, în acest moment din an, avem caise, afine, coacăze, cireșe, zmeura, pepenele galben și cel roșu, prune, piersici.
Câteva salate care nu trebuie ratate în iulie!
Salata de conopidă – este extrem de indicată pe timpul verii, se face repede și nu are multe calorii. Ea poate fi servită ca aperitiv dar merge foarte bine și ca garnitură.
Ingrediente: jumatate de kilogram de de conopidă, curățată de cotor și frunzele exterioare, 2 linguri de maioneză, 2 linguri de iaurt cu 3,5% grasime (sau chiar mai slab), usturoi, zeamă lămâie, ceapă verde,
sare și piper după gust
Mod de preparare. Conopida se desface în buchețele apoi se pune la fiert în apă cu sare. Se lasă să se fiarbă până se înmoaie, apoi se scurge bine de apa. Conopida se toacă apoi mărunt. Apoi se trece la sos, care se face din iaurt, bătut cu zeama de lămâie, maioneza și usturoiul zdrobit fin. Se condimenteaza sosul cu sare și piper. Se pune conopida mărunțită într-un castron și se adaugă rondelele de ceapa verde. Se toarna sosul și se amestecă bine. Apoi, se pune la frigider minim 30 de minute.
Salată de fructe și legume de sezon
Mod de preparare: roșii, care se taie în jumătăți, trei ardei grași (de culori diferite) care se taie în cubulețe, 3 nectarine nectarinele, care se taie în cuburi. Toate legumele fructele de mai sus se pun într-un castron și se mai adaugă frunzele de spanac (150 de grame), busuiocul și afinele (100 de grame). Se mai adaugă semințe de dovleac (50 de gr) și, opțional, cașcaval.
Sosul se face într-un mod extrem de simplu. Într-un vas se pune o lingură de miere , 2 linguri de ulei de măsline, 2 linguri de oțet, sarea și piper după gust. Toate acestea se amestecă și se toarnă peste ingredientele din bolul cu fructe și legume. Salata poate fi consumată ca atare și este excelentă într-o zi călduroasă de vară.