Într-o Românie care tocmai descoperea, după 1990, fascinaţia vitrinelor pline şi a ofertelor îmbietoare, obsesia câştigului rapid şi, dacă se poate, nemuncit, nu avea cum să nu facă istorie. Jocul de bingo a speculat imediat aplecarea românului către miza măruntă, devenind o alternativă mai transparentă, mai interactivă şi mai populistă la clasicul Loto 6 din 49. De la măruntele săli de bingo de cartier, cu mult fum ridicându-se în rotocoale deasupra paharelor de coniac
Într-o Românie care tocmai descoperea, după 1990, fascinaţia vitrinelor pline şi a ofertelor îmbietoare, obsesia câştigului rapid şi, dacă se poate, nemuncit, nu avea cum să nu facă istorie. Jocul de bingo a speculat imediat aplecarea românului către miza măruntă, devenind o alternativă mai transparentă, mai interactivă şi mai populistă la clasicul Loto 6 din 49. De la măruntele săli de bingo de cartier, cu mult fum ridicându-se în rotocoale deasupra paharelor de coniac ieftin şi a cartoanelor bifate cu cruci smerite, până la glamour-ul manelizat al emisiunilor TeleEuroBingo Show n-a fost decât un pas.
Ascensiunea jocului de bingo după Revoluţie este legată de numele fostului internaţional de handbal Vasile Stângă. “Ideea mi-a venit din Spania, care e patria jocului de bingo. După ce mi-am încheiat acolo activitatea competiţională, m-am asociat cu un prieten spaniol şi am înfiinţat la Bucureşti Bingo Europa. Totul a început de la o sală de bingo”, îşi aminteşte Stângă. “Era o mare noutate atunci, în ’93-’94, şi, care orice noutate, a prins. Ştiam oricum că românii sunt jucători pasionaţi de câştigurile rapide”, povesteşte patronul Bingo Europa pentru capital.ro.
Iluzia că oricine poate câştiga a garantat succesul afacerii bingo. “E un joc extrem de popular, chiar şi cel mai sărac îşi putea permite să-şi ia un talon şi să bifeze numerele extrase în ideea că poate fi el marele câştigător”, explică Vasile Stângă. „Mulţi n-aveau bani decât de 100 de vodcă ieftină şi de trei-patru bilete. Trăgeau de bătură câteva jocuri şi se bucura că stau lângă vreo masă de şmecheri adevăraţi. Când mai prindeau şi ei câte o linie, abia le ajungeau banii să-şi plătească restanţele la bar”, povesteşte Relu, fost barman într-o sală de bingo.
Perioada de glorie avea să fie în anii ’95-’96, când în întreaga ţară au apărut peste 100 de săli de bingo. “Nu mai erau locuri în sală. Oamenii luau casetele de la bere sau de la suc şi stăteau pe ele. Capacitatea era de 130 de locuri la mese, dar aveam şi 250 de jucători odată. Se căutau mai ales premiile speciale, iar oamenii dădeau pentru un bilet şi lănţişorul de la gât”, povestea în 2006, pentru Evenimentul Zilei, Olimpiu Rusu, fost şef de sală de bingo la Cluj. Premiile erau pe măsura isteriei: “Ţin minte că am dat o mulţime de maşini Dacia. Le-am făcut vânzare serioasă celor de la Dacia pe vremea aceea”, spune Vasile Stângă. La rândul său, Rusu vorbeşte de un câştig de peste 33 de milioane de lei, la banii din ’95. „Şi-a luat omul şi maşină, şi apartament, şi-a pus bani şi la bancă. A mai trecut pe la sală de două ori maxim, apoi a dispărut”.
Succesul nebun al sălilor de bingo a mutat întreaga afacere în prime-time-ul televiziunilor comerciale. TeleEuroBingo Show, având în spate platforma Bingo Europa a lui Vasile Stângă, a făcut bani şi audienţe record. Autorităţile au pus gând rău fenomenului prin 2000. Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să mute după ora 22 emisiunea, volanţilor care vindeau bilete nu li s-au mai dat autorizaţii, iar Fiscul a cerut mai mulţi bani, aşa că afacerea nu mai renta. “Cred că a fost mâna celor de la Loteria Română”, crede Vasile Stângă despre momentul de cumpănă a unui fenomen social care tocmai a revenit în actualitate la Antena 1.