Castelul Corvinilor din Hunedoara a înregistrat anul trecut venituri în valoare de peste 6 milioane de lei, pe fondul unei creşteri a numărului de turişti, relevă datele statistice ale Primăriei Hunedoara.
Salina Turda, din judeţul Cluj, a înregistrat un număr record de turiști în 2017, de peste 600.000 de vizitatori. În prezent se lucrează pentru extinderea capacității de vizitare a salinei Turda, care ar urma să atragă și mai mulți bani de pe urma turiștilor. Investiţa este estimată la 10 milioane de euro, și va duce la dublarea capacităţii de vizitare a salinei.
În perioada 2008 – 2010, salina a fost modernizată în urma unei investiţii de aproape şase milioane de euro din fonduri europene şi a fost inaugurată în ianuarie 2010 în prezenţa premierului de atunci, Emil Boc, şi a ministrului Turismului de la acea vreme, Elena Udrea.
În 2017, Castelul Corvinilor a fost vizitat de 333.334 de turişti, mai mult cu 33.000 faţă de 2016. În total, turiştii au plătit 6,2 milioane de lei în 2017, în timp ce în anul 2016 încasările au totalizat 5,29 milioane lei. Un bilet de intrare la Castelul Corvinilor costă 20 de lei pentru adulţi, în perioada lunilor ianuarie şi februarie, iar elevii şi studenţii plătesc 5 lei.
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost vizitată ăn 2017 de peste 70.000 de turişti. Potrivit datelor statistice ale Consiliului Judeţean Hunedoara, au fost înregistrate creşteri ale veniturilor cu 300%, de la 224.000 de lei în anul 2016, la circa 670.000 de lei în anul 2017. Este singura instituţie a CJ Hunedoara care a realizat un excedent bugetar de peste 330.000 de lei.
Pentru acest an, obiectivul autorităţilor judeţene este dezvoltarea activităţii de turism în zona cetăţii Sarmizegetusa Regia, intenţionându-se şi o creştere a veniturilor obţinute până în jurul valorii de 1 milion de lei.