Probabil, sunt încă mulți iubitori ai automobilului care își amintesc cum a arătat ultima ediție a Salonului Auto Internațional București (SIAB) desfășurată în 2007. Pe atunci, piața românească de autoturisme, care urca vertiginos până la 315.621 de unități, avea un corespondent direct într-o expoziție internațională care reunea, pe o suprafață de 50.000 mp, nu mai puțin de 200 de mărci de vehicule și componente și 100 de premiere naționale. Unde mai pui că partenerul internațional al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) era nimeni altul decât AMC Promotion, același care, la fiecare doi ani, organizează fastuosul Salon Auto de la Paris. După trei ani în care SIAB a tot fost amânat din cauze financiare, compania Premium Expo a încercat să reia tradiția, însă a sfârșit prin a anula evenimentul, din cauza reticenței expozanților. În 2011, aceeași companie a reușit să adune în bătrânele hale de la Romaero doar 58 de companii, în mare majoritate comercianți de piese și accesorii auto. Dispuși pe o suprafață de numai 12.000 mp, expozanții închiriaseră spațiile cu scopul declarat de a vinde, nu de a prezenta românilor ultimele noutăți din lumea automobilului.
Evoluție parțială
Ca și anul trecut, ediția din 2012 a SAB&A, desfășurată între 19 și 28 octombrie, a avut ca principal scop comercializarea de vehicule. Evoluția față de expoziția din 2011 a fost însă vizibilă, dacă nu la nivelul organizării, măcar la cel al străduinței expozanților de a prezenta publicului cât mai multe mașini în premieră. Conform organizatorilor, în acest an au fost prezente la standuri circa 100 de vehicule, dintre care 19 în premieră națională.
Dintre acestea au putut fi remarcate noile Honda CR-V, Mitsubishi Outlander, Hyundai Santa Fe, Chevrolet Malibu, Volvo V40, Citroën C-Elysee sau Peugeot 301. Tot la capitolul premiere au fost incluse însă și vehicule care au fost prezentate deja pe piață și pentru care puteau fi făcute comenzi încă de acum câteva săptămâni sau chiar luni, precum Ford B-Max, Mercedes-Benz Clasa A, Peugeot 208 sau Skoda Citigo. Alături de aceste „premiere”, câteva zeci de modele aduse de dealeri de prin showroomuri au fost expuse cu unicul scop de a atrage clienți.
Cu siguranță, acesta nu este un lucru rău. Ba dimpotrivă. Atâta timp cât dealerii – și nu importatorii – au plătit pentru spațiul de expunere, era de așteptat să încerce să își recupereze investiția. Doar că unii „au uitat” care este diferența dintre o expoziție și un târg, afișând chiar pe exponate, cu litere de-o schioapă, prețuri cu discount și oferte speciale. În condițiile în care mașinile expuse ar fi trebuit considerate noutăți care sunt cumpărate pentru că abia au apărut pe piață, nu pentru că sunt „la ofertă”. Când piața scade de la peste 300.000 de mașini la doar circa 72.000, scopul pare că scuză mijloacele. Sau nu?
Târgul de la Romaero
Lăsând deoparte premierele care nu mai erau demult noutăți absolute și discounturile țipătoare, atmosfera de la SAB&A 2012 s-a dovedit mai degrabă caracteristică unui talcioc decât unei expoziții. Cimentul plin de gropi în care domnișoarele purtând pantofi cu tocuri-cui, atrase de mirajul cailor-putere, se poticneau amenințând să cadă, tabla ruginită a halelor de la Romaero, cârpele albe cu pretenții de pereți falși și nelipsitul fum al grătarelor pe care sfârâiau cârnați și mici sunt doar câteva dintre caracteristicile unei expoziții 100% balcanice. În plus, dacă aveai ideea nefericită de a sosi cu mașina și plăteai cei 10 lei aferenți parcării, plecarea de la SAB&A se putea dovedi, în funcție de oră, o adevărată epopee presărată cu claxoane, șoferi nervoși și o coloană interminabilă de autoturisme care așteptau să iasă din incinta Romaero. Din nefericire, tocmai aceste probleme organizatorice, precum și costurile generate de o expunere la standardele cerute de producători, au oprit unele mărci să se prezinte la expoziția din acest an. Dacia, Volkswagen Audi sau BMW sunt doar câteva dintre mărcile care au preferat să absenteze de la acest eveniment.
Salonul Auto București 2012: piață mică, expoziție pe măsură
5 noiembrie 2012, 10:48
Ultima modificare în 5 noiembrie 2012, 12:48
Salonul Auto București & Accesorii (SAB&A) a fost și în acest an doar o palidă încercare de a relua o tradiție care a apus odată cu intrarea pieței în declin. Evenimentul a fost departe de așteptări.
Etichete: audi,
bmw,
dacia,
mitsubishi,
renault,
salon auto,
volkswagen
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook