Brent Valmar, directorul general al Porsche România şi vicepreşedinte APIA, a spus că anunţul oficial referitor la o dată de desfăşurare a SIAB va fi făcut saptămâna viitoare, după încheierea adunarii generale OICA (Organizaţia Internaţională a Constructorilor Auto).
Şeful Porsche România, importatorul mărcilor grupului Volkswagen, a precizat că a decis împreună cu reprezentanţii companiei germane să nu participe la eventuale saloane auto pe plan local în 2011, din considerente financiare.
"În ceea ce priveste poziţia marcilor grupului Volkswagen (Volkswagen, Audi, Bentley, SEAT, Skoda şi Porsche- n.r.) pot să declar că, avand în vedere condiţiile economice generale în care ne vom desfăşura activitatea şi anul viitor, precum şi căderea generală de piaţă din ultimii doi ani, nu am înscris în calendarul nostru de activitate participarea la saloane auto în Romania, în anul viitor”, a spus Valmar.
Ultimul SIAB a avut loc în anul 2007, în luna octombrie, într-o locaţie amenajată în apropierea Aeroportului Otopeni.
Anularea pentru a doua oară a Salonului Internațional de Automobile București (SIAB) putea însemna eliminarea acestuia din calendarul OICA.
Cu toate acestea, APIA, împreună cu AMC, organizatorul expoziției de la București dar și al celei de la Paris, au reușit să convingă oficialii OICA să accepte anularea, fără ca aceasta să ducă și la scoaterea SIAB din calendarul internațional.
Discuția oficialilor APIA și AMC Promotion cu cei ai OICA a avut loc la Paris, cu ocazia Mondial de l’Automobile 2010. Este deja cunoscut faptul că declararea expoziției de la București ca eveniment internațional inclus în calendarul OICA a fost destul de dificilă pentru că evenimentul se afla în concurență directă cu Salonul de la Budapesta, și organizatorii acestuia țintind intrarea în catalogul internațional al expozițiilor auto.
Între 1993 și 2001, expoziția auto de la București a avut loc sub titulatura SAB (Salonul Auto București). De la prima ediție, cea din 1993, în fiecare toamnă, Romaero Baneasa a fost gazda celei mai importante expozitii cu profil auto din România.
În 1997 salonul a primit statut internațional, devenind astfel un punct de referință în lumea automobilului. Din 2003, SAB a devenit SIAB beneficiind de ajutorul francezilor de la AMC Promotion, companie care organizează și Salonul Auto de la Paris.
Tot în acel an evenimentul a atins pentru prima dată pragul de 200.000 de vizitatori. Ultima ediție, cea din 2007, s-a desfășurat într-o nouă locație, mai exact în spațiul fostului Metro Otopeni, la eveniment fiind prezenți aproape 200 de expozanți de autovehicule și accesorii, cu aproximativ 500 de mărci (auto și piese) și peste 100 de premiere naționale. Următoarea ediție a SIAB ar putea avea loc, cel mai devreme, în 2013.
SURSA: Mediafax
Salonul Auto Internaţional Bucureşti nu va avea loc nici în 2011
22 octombrie 2010, 10:07
Ultima modificare în 22 octombrie 2010, 13:07
Salonul Auto Internaţional Bucureşti (SIAB) nu va avea loc nici în 2011, după ce a fost anulată şi ediţia din 2009, din cauza absenţei fondurilor necesare, a declarat Constantin Stroe, membru al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Etichete: siab
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Jeffrey Franks: cifrele pentru trimestrul III arată destul de bine
- Cât costă şi ce dotări are Dacia Sandero de la Orange
- Vosganian: TVA-ul redus şi neimpozitarea pensiilor duce la scăderea veniturilor în 2011, cu 1,5 miliarde de euro
- FMI, periculos pentru economia României
- i30, cel mai solicitat model Hyundai
- Un fond speculativ a cumpărat 72 de apartamente în Iaşi şi vrea să ajungă la 700 de unităţi
- Băncile din România se află într-o situaţie riscantă
- CE contribuie la finanțarea autostrăzii Arad-Timișoara cu 124,4 mil. euro
- Toate proiectele de autostrăzi vor fi certificate de auditori de siguranţă rutieră
- Simplă demonstrație că situația din Europa este mai gravă decât a fost în Argentina