Celebrul Salone del Mobile din Milano, care urma să se desfăşoare la finalul lunii aprilie, a fost amânat. Epidemia de coronavirus ce a lovit puternic nordul Italiei i-a făcut pe organizatori să mute evenimentul cu două luni.
Celebrul salon anual al mobilei de la Milano (Italia), cel mai important salon din lume de mobilier şi design interior, a fost amânat pentru luna iunie din cauza epidemiei de coronavirus, a anunţat marţi seară conducerea salonului într-un comunicat de presă preluat de AFP. Salone del Mobile era programat să se desfăşoare în perioada 21-26 aprilie. Conform noului calendar, evenimentul se va derula în perioada 16-21 iunie 2020.
„Dată fiind situaţia de urgenţă care există în prezent în domeniul sănătăţii publice, Salone del Mobile se va desfăşura în perioada 16-21 iunie”, a anunţat salonul la finalul unei reuniuni de urgenţă a consiliului său de administraţie.
La rândul său primarul din Milano, Giuseppe Sala a făcut un apel către guvernul de la Roma să sprijine sectorul mobilei. „Cred că este o decizie corectă însă este important ca fiecare să îşi aducă contribuţia. În consecinţă, cer guvernului să vină în ajutorul unui sector fundamental pentru economia noastră”, a declarat Giuseppe Sala într-un mesaj video pe Facebook.
Nu este singurul eveniment celebru anulat din cauza coronavirusului
În ultimul bilanţ oficial publicat marţi în Italia se vorbeşte de 322 de cazuri de infecţie şi 10 decese din cauza coronavirusului, toate fiind persoane în vârstă şi afectate anterior de patologii grave.
Pe lista evenimentelor afectate de epidemia de coronavirus se numără Congresul Mondial al Telefoniei Mobile de la Barcelona, care a fost anulat, Târgul Light + Building de la Frankfurt, care a fost amânat pentru luna septembrie, sau Salonul Auto de la Beijing.
Epidemia de coronavirus, care a început la Wuhan, China, la finele anului trecut, a infectat până acum peste 80.000 de persoane din 36 de ţări. Numărul global al deceselor se situează până în prezent la peste 2.700, scrie Agerpres.