„Este unul dintre serviciile noastre ce stă sub pilonul de protecție al Salt Bank. Și vine ca un răspuns al evenimentelor de fraudă din România ce au drept țintă seniorii, pensionarii. Din nefericire, există numeroase astfel de acțiuni de înșelăciune, li se prezintă o ofertă generoase de investiții, că banii se vor recupera ulterior sub o sumă mai mare, dar totul este fals. Iar acum, după ce părinții și bunicii noștri au avut grijă de noi, e timpul să avem și noi grijă de ei. Iar la nivel de banking, serviciul Help Mama este o soluție foarte bună”, declară Robert Anghel, Director General Adjunct Business (CBO) la Salt Bank. 

Salt Bank lansează „Help Mama”

El a fost prezent joi, 10 aprilie, în cadrul podcastului „Picătura de Business”, moderat de redactorul-șef al Revistei Capital Sorin Andreiana. Întreaga ediție se regăsește pe pagina de YouTube „HAI România”. Cu această ocazie, Robert Anghel explică cum funcționează noul serviciu Salt Bank dedicat seniorilor. „Dau exemplul cu mine și cu tatăl meu. Eu îl voi invita într-o relație de protecție, iar când el va accepta și se va înscrie în acest serviciu Salt Bank, se vor întâmpla două lucruri esențiale”, continuă CBO Salt Bank. 

„Eu voi primi notificări pentru toate plățile pe care el le va face peste suma de 300 de lei. Iar când el va efectua o plată de peste 1.000 de lei, va trebui să-mi dau și eu acordul prin intermediul aplicației. Dacă nu știu despre ce e vorba, îl contactez, vedem împreună dacă respectiva tranzacție este necesară, dacă este sigură. Pe zona aceasta, de protecție, seniorii nu sunt ajutați de niciun alt serviciu de banking la momentul de față. Suntem prima bancă care vine cu un program împotriva fraudelor de acest fel ce vizează seniorii”, mai spune Robert Anghel în descrierea noului program „Help Mama”. 

Salt Bank, o gamă largă de servicii

CBO-ul de la Salt Bank a vorbit apoi și despre alte servicii pe care le oferă compania de banking. El menționează de serviciul de creditare, lansat la început de 2025, „Procesul de acordare este unul excelent, este complet digital, se întâmplă totul în doar câteva minute. Iar prețul este unul unic în piață. Nu e nevoie de asigurare, nu implică nicio condiție când vine vorba de salariu. Oferim un credit de nevoi personale de un maxim de 40 de mii de euro”, explică Robert Anghel. 

De asemenea, pentru a încuraja economisirea, Salt Bank oferă și serviciul „Spaces”, o funcționalitate a aplicației ce permite utilizatorilor să creeze sub-conturi virtuale. Acestea pot fi dedicate unor obiective financiare specifice, precum vacanțele, un avans pentru o locuință, și multe altele. Utilizatorii Salt Bank pot aloca fonduri în aceste „spații”, în aceste sub-conturi, pot urmări foarte ușor progresul economiilor și au posibilitatea de a automatiza transferuri periodice către sub-conturi.

Prin PayBill, clienții vor putea să adauge rapid furnizori de utilități dintr-o listă de 400 de furnizori locali și naționali, să primească și să plătească facturile de utilități, totul într-un singur loc, în aplicația Salt. Datele arată că, din cele 169.000 de facturi pentru utilități plătite prin Salt Bank, 60% sunt pentru servicii din domeniul telecomunicațiilor.

A treia funcționalitate recent lansată este Subscription Manager, prin care clienții își pot gestiona în aplicația Salt toate abonamentele sau plățile recurente pentru serviciile oferite de canale de streaming video sau audio, dar pot vedea și la ce comercianți online au cardul Salt salvat. Această funcționalitate vine în ajutorul clienților Salt, pentru a preveni plățile automate pentru servicii pe care utilizatorii nu le mai folosesc.