Vestea vine în contextul unui studiu al Băncii Centrale Europene, dat publicităţii cu câteva zile în urmă, conform căruia, contrar percepţiilor multor europeni, ciprioţii şi nu numai, sunt mai avuţi decât germanii.
La cererea Băncii Centrale Europeane, băncile centrale din 15 state din zona euro, cu excepţia Irlandei şi Estoniei, au intervievat 62 000 de mii de gospodării. În statistica prezentată de BCE s-a ţinut cont atât de conturile de economii ale cetăţenilor ţărilor respective, cât şi de bunurile imobiliare sau automobilele acestora.
Rezultatele studiului au relevat faptul că gospodăriile din ţările aflate în criză ar fi mai prospere decât cele din ţările europene considerate solide, care participă financiar la acţiuni de salvare de la colaps a ţărilor cu economii fragile.
Conform aceluiaşi studiu al BCE, Ciprul, ţară recent salvată de la prăbuşire economică, s-ar situa pe locul al doilea în clasamentul averilor nete ale cetăţenilor, cu o sumă medie de 670 900 de mii de euro, devansată fiind doar de Luxemburg. Pe locurile cinci şi şase se află alte două state cu probleme economice, Spania şi Italia, cu o sumă medie un pic sub 300 000 de mii de euro. Chiar dacă suma este mult mai mică decât cea calculată în cazul Ciprului, ea este mai mare decât cea din Germania, Franţa sau Austria.
La prima vedere, s-ar părea că nord-europenii se înhamă la credite şi ar putea foarte curând să plătească şi impozite mai mari pentru a salva sudul Europei şi a ţine uniunea monetară în picioare.
Şi totuşi, o mai atentă analiză a rezultatelor studiului este imperios necesară. Pe de o parte, analiza financiară a băncilor centrale nu a ţinut cont de valoarea pensiilor şi de contribuţiile la asigurările obligatorii de pensie, ale căror valori sunt extrem de ridicate în Germania.
Faptul că posesia de bunuri imobiliare este considerată relevantă pentru determinarea nivelului de bogăţie al cetăţenilor relativizează şi mai mult rezultatele studiului. În timp ce în Spania rata proprietarilor de imobile este de aproximativ 83 la sută, în Germania aceasta este de doar 44 la sută. Explicaţia este că băncile germane acţionează cu mult mai multă prudenţă, punând accentul pe capitalul propriu al solicitantului de credite pentru locuinţe şi, evident, analizează atent bonitatea acestuia.
La fel de adevărat este şi faptul că mentalitatea germanilor a cunoscut câteva modificări în ultimii ani. Familiile tinere de pildă nu se mai mută neapărat la ţară, ci rămân în multe cazuri în oraşele mari, preferând să locuiască în locuinţe închiriate.
Pe de altă parte, a locui cu chirie în Germania nu înseamnă câtuşi de puţin că eşti sărac, aşa cum proprietarii de locuinţe din Spania nu sunt neapărat bogaţi, în condiţiile în care piaţa imobiliară de aici, dar şi din alte state sud-est europene s-a prăbuşit ca urmare a crizei. În aceste ţări, cine a cumpărat case sau apartamente în perioada de boom economic riscă să nu îşi mai poată achita datoriile pe care le are la bancă. Datele din studiul BCE privind Spania datează din 2008. De atunci, preţurile imobilelor au scăzut cu 40 la sută.
Cel mai probabil, strategia guvernului german, de a acorda ajutor financiar punând condiţii extrem de severe nu se va modifica nici în viitor.
Rezultatele studiului au relevat faptul că gospodăriile din ţările aflate în criză ar fi mai prospere decât cele din ţările europene considerate solide, care participă financiar la acţiuni de salvare de la colaps a ţărilor cu economii fragile.
Conform aceluiaşi studiu al BCE, Ciprul, ţară recent salvată de la prăbuşire economică, s-ar situa pe locul al doilea în clasamentul averilor nete ale cetăţenilor, cu o sumă medie de 670 900 de mii de euro, devansată fiind doar de Luxemburg. Pe locurile cinci şi şase se află alte două state cu probleme economice, Spania şi Italia, cu o sumă medie un pic sub 300 000 de mii de euro. Chiar dacă suma este mult mai mică decât cea calculată în cazul Ciprului, ea este mai mare decât cea din Germania, Franţa sau Austria.
La prima vedere, s-ar părea că nord-europenii se înhamă la credite şi ar putea foarte curând să plătească şi impozite mai mari pentru a salva sudul Europei şi a ţine uniunea monetară în picioare.
Şi totuşi, o mai atentă analiză a rezultatelor studiului este imperios necesară. Pe de o parte, analiza financiară a băncilor centrale nu a ţinut cont de valoarea pensiilor şi de contribuţiile la asigurările obligatorii de pensie, ale căror valori sunt extrem de ridicate în Germania.
Faptul că posesia de bunuri imobiliare este considerată relevantă pentru determinarea nivelului de bogăţie al cetăţenilor relativizează şi mai mult rezultatele studiului. În timp ce în Spania rata proprietarilor de imobile este de aproximativ 83 la sută, în Germania aceasta este de doar 44 la sută. Explicaţia este că băncile germane acţionează cu mult mai multă prudenţă, punând accentul pe capitalul propriu al solicitantului de credite pentru locuinţe şi, evident, analizează atent bonitatea acestuia.
La fel de adevărat este şi faptul că mentalitatea germanilor a cunoscut câteva modificări în ultimii ani. Familiile tinere de pildă nu se mai mută neapărat la ţară, ci rămân în multe cazuri în oraşele mari, preferând să locuiască în locuinţe închiriate.
Pe de altă parte, a locui cu chirie în Germania nu înseamnă câtuşi de puţin că eşti sărac, aşa cum proprietarii de locuinţe din Spania nu sunt neapărat bogaţi, în condiţiile în care piaţa imobiliară de aici, dar şi din alte state sud-est europene s-a prăbuşit ca urmare a crizei. În aceste ţări, cine a cumpărat case sau apartamente în perioada de boom economic riscă să nu îşi mai poată achita datoriile pe care le are la bancă. Datele din studiul BCE privind Spania datează din 2008. De atunci, preţurile imobilelor au scăzut cu 40 la sută.
Cel mai probabil, strategia guvernului german, de a acorda ajutor financiar punând condiţii extrem de severe nu se va modifica nici în viitor.
