Prevederile legale care reglementează superprioritatea Administrației Rezervelor de Stat, constituie norme speciale cu caracter derogator de la normele generale însă aceste norme nu ar trebui interpretate în sensul că ele intervin și atunci când există garanţii reale constituite în conformitate cu Codul Civil
Dispozițiile articolului 52 din Legea 82/1992 privind rezervele de stat instituie o superprioritate a creanțelor ce aparțin Administrației Naționale a Rezervelor de Stat sau după caz a unităților teritoriale subordonate acesteia, față de agenții economici care intră sub incidenţa prevederilor Legii 85/2006, prin asimilarea acestora cu cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului, care se satisfac cu prioritate față de toți creditorii. Prevederile Legii 82/1992, prin esența lor, constituie norme speciale cu caracter derogator de la normele generale (Legea 85/2006), însă aceste norme nu ar trebui interpretate în sensul că ele intervin și atunci când există garanţii reale constituite în conformitate cu Codul Civil
Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), statelor le este permisă instituirea anumitor forme de prioritate la recuperarea creanţelor, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii: prioritatea să fie stabilită prin lege, să urmărească un scop legitim şi să fie asigurat un just echilibru între scopul legitim urmărit şi protecţia drepturilor şi intereselor celorlalţi creditori.
Practica europeană cere garanții împotriva abuzurilor
Astfel, ceilalţi creditori trebuie să beneficieze de garanţii adecvate şi suficiente care să îi protejeze împotriva unor eventuale abuzuri comise de autorităţile Statului sau împotriva pasivităţii acestuia din urmă (CEDO, Gasus Dosier- und Fördertechnik GmbH c. Olandei, cererea nr. 15375/89).
Totodată, cu privire la existenţa unor garanţii de natură procedurală, apte să conducă la menţinerea justului echilibru, CEDO s-a pronunţat, printre altele, prin hotărârea Belev şi alţii c. Bulgariei.
Astfel, instanţa europeană a decis că instituirea unor privilegii în favoarea statului şi în detrimentul celorlalţi creditori este susceptibilă să impună o sarcină excesivă celor din urmă.
În această cauză, CEDO a decis că privilegiile statului ar trebui să fie acompaniate de garanţii de procedură care să vegheze că punerea lor în aplicare şi impactul pe care îl au asupra celorlalţi creditori nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile (CEDO, hotărârea Belev precitată, par. 91). Prin urmare, statul, în exercitarea drepturilor sale de creanță, nu va putea încălca drepturile celorlalți creditori, nu poate lipsi de conținut economic un drept de proprietate fără o justă și prealabilă despăgubire.
Reglementare deficitară
Din modul de redactare al art. 52 din Legea nr. 82/1992 rezultă că aceste creanțe ale ANRS sunt asimilitate cheltuielilor de procedură, fiind asimilitate cheltuielilor necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitoarei, ceea ce ar presupune achitarea acestora la ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct. 1 din Legea 85/2006.
Reglementarea deficitară a superpriorității creanțelor ANRS, va trebui interpretată în sensul că la distribuție se vor aplica regulile prevăzute de art. 121, întrucât din bunurile ipotecate se achită mai întâi cheltuielile cu administrarea și conservarea acestor bunuri și ulterior creanțelor creditorilor garantați, nu și toate cheltuielile procedurii.
Trimiterea la dispozițiile art. 123 pct. 1 din
Legea 85/2006 nu este cea mai bună măsură.
Confundarea celor două categorii de creanțe (cele ale ANRS cu cele de conservare și administrare) – care au un scop și o rațiune diferită – poate conduce la îngreunarea derulării procedurii și atingerea scopului acesteia, respectiv „acoperirea pasivului debitorului” într-o procedură colectivă, fiind afectat astfel dreptul de proprietate al celorlalți creditori. Mai mult, ar putea fi chiar interpretat că nu permite efectuarea de cheltuieli de administrare și conservare a averii debitoarei.
Pe de altă parte, art. 52 din Legea nr. 82/1992 nu se poate interpreta în sensul că stabilește prioritatea creanțelor Administraţiei Naționale a Rezervelor de Stat, indiferent de sau fără legatură cu respectivele rezerve de stat, așa cum sunt ele în concret, cu valoarea acestora și izvorul creanțelor solicitate, întrucât textul de lege citat ar încălca prevederile art. 44 și 136 alin. 5 din Constituție.
Printr-o atare aplicare a art. 52 din Legea nr. 82/1992 se ajunge la instituirea unui tratament preferențial în cadrul procedurii insolvenței a unor categorii de creanțe doar în funcție de titular (ANRS), fără legătură efectivă cu rezervele de stat avute în vedere, respectiv nivelul legal al acestora și scopul urmărit de leguitor prin reglementarea acestor categorii speciale de bunuri. În condițiile în care Legea nr. 82/1992 urmărește reglementarea unui regim specific numai pentru rezervele de stat, pornind de la importanța unor categorii de bunuri, privilegiul acordat de art. 52 din acest act normativ nu poate fi decât unul special, în considerarea respectivelor rezerve, iar nu unul general asupra tuturor bunurilor debitorului.
Prin urmare, ordinea de preferință ar trebui să fie limitată strict asupra bunurilor constituite rezerve de stat. Altminteri, conferirea unui privilegiu general unei persoane juridice și nu bunurilor ar contraveni cu atât mai mult dispozițiilor constituționale ce consacră protecția egală a proprietății, câtă vreme acesta nu este limitat la bunurile în considerarea cărora s-a instituit o ordine prioritară de satisfacere a creanțelor.
Stan Tîrnoveanu, Partener Zamfirescu Racoți&Partners şi Ștefania Măciuceanu, senior associate ZRP