Regimul fiscal al maşinilor achiziţionate pe firmă este în vizorul autorităţilor fiscale de mai mulţi ani. Din luna februarie 2013, acest regim a suferit încă o modificare.
Mi-am propus să trec în revistă aspectele principale de care trebuie să ţină cont un contribuabil persoană juridică care achiziţionează şi foloseşte un autoturism. Problemele fiscale relevante includ deductibilitatea fiscală, implicaţii pe partea de impozitare a beneficiilor asimilate cu salarii, regim de TVA şi chiar, mai rar întâlnit, impozitul pe o presupusă distribuţie de dividende. Să le luăm pe rând.
Impozitul pe profit
Până în luna iulie 2012, exista problema de deducere limitată doar în legătură cu cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate destinate exclusiv transportului rutier de persoane şi încadrate în anumiţi parametri tehnici.
De la 1 iulie 2012 s-a mai introdus o limitare la 50% a dreptului de deducere pentru cheltuielile de funcţionare, întreţinere, reparaţii, cheltuielile cu lubrifianţi, cu piese de schimb, impozitele locale, RCA, inspecţiile tehnice periodice, rovinieta, chiriile, partea nedeductibilă din taxa pe valoarea adăugată, dobânzile, comisioanele, diferenţele de curs valutar etc., adică tot ce putea fi inclus în noţiunea de „orice cheltuieli direct atribuibile unui vehicul“. Atenţie însă: în acel moment nu se includeau în această categorie cheltuielile pe care contribuabilul le înregistra în legătură cu amortizarea vehiculelor respective. Această „excepţie“ a fost şi ea afectată începând cu luna februarie 2013, când s-a limitat deducerea amortizării la mai multe tipuri de vehicule la suma de 1.500 lei pe lună. În mod evident, măsura s-a adresat în primul rând autoturismelor scumpe cumpărate pe firmă. Legea totuşi prevede posibilitatea deducerii integrale a cheltuielilor atribuibile (mai puţin amortizarea) în măsura în care un vehicul este utilizat exclusiv în scopul activităţii economice. Ca dovadă în faţa unui control fiscal, în mod normal, se foloseşte foaia de parcurs. Însă deseori acest lucru este imposibil de demonstrat, întrucât multe autoturisme se folosesc ocazional şi pentru uzul personal al angajaţilor. Chiar dacă ponderea acestui uz personal este neglijabilă, după lege deducerea integrală nu mai e permisă, ci numai în proporţie de 50%.
Pentru eliminarea unor asemenea probleme, o soluţie practică pe care contribuabilii nu trebuie să o piardă din vedere este cea a externalizării serviciilor de transport (de exemplu, prin intermediul unei firme de administrare a flotelor auto). Pentru aceleaşi vehicule, costurile cu serviciile unei asemenea firme (acoperind toate cheltuielile mai sus menţionate) pot fi în mod normal deduse.
Impozit pe beneficii asimilate cu salarii
În caz că maşina de serviciu se foloseşte şi pentru uzul personal al unui angajat, există riscul recunoaşterii unui beneficiu în natură pentru respectivul angajat. În acest caz beneficiul poate fi evaluat şi impozitat ca şi orice drept salarial cu impozit pe venit şi toată paleta de contribuţii sociale.
Desigur, nu orice folosinţă personală este şi impozabilă. De pildă, transportul de acasă până la serviciu şi înapoi în mod normal nu este impozabil la angajat, şi deci o asemenea utilizare a maşinii de serviciu nu ar duce la o impozitare ca salariu. Pentru a demonstra că o folosinţă personală nu are caracter impozabil, foaia de parcurs menţionată mai sus joacă un rol foarte important şi completarea ei corespunzătoare nu trebuie neglijată. Totuşi, asemenea situaţii trebuie judecate în funcţie de circumstanţe specifice, şi impozitarea suplimentară la nivel de persoană fizică nu este exclusă.
Taxa pe valoare adăugată
Spre deosebire de achiziţia altor mijloace fixe, achiziţia unui autoturism (chiar şi prin leasing financiar) în mod normal nu permite deducerea integrală a TVA aferente, ci doar în proporţie de 50%, pentru orice contribuabil, chiar şi cel cu drept integral de deducere a TVA. Aceeaşi limitare se aplică şi pentru TVA la achiziţii de combustibil.
Impozit pe dividende
Un aspect mai rar întâlnit în practică, dar nu mai puţin relevant, este cel al impozitului pe dividende. Acest impozit poate să apară în situaţii când o persoană având calitate de asociat în firmă, foloseşte un autoturism al firmei în scop personal.
Conform definiţiilor din Codul fiscal, o asemenea utilizare poate fi asimilată (doar în scopul fiscal) unei distribuţii de dividende şi deci poate fi impozitată corespunzător la o cotă de 16%.
Deci, şi în asemenea situaţii poate fi important să se facă dovada faptului că vehicului se foloseşte doar în scopul activităţii economice.
În concluzie, a avea un autoturism achiziţionat şi folosit de firmă implică o atenţie sporită acordată tratamentului fiscal aplicabil şi în mod deosebit documentaţiei-suport care să reflecte în ce anume fel se foloseşte acest autoturism. Orice neajuns în documentaţie poate să ducă la o recalificare şi un cost fiscal suplimentar neaşteptat.
Alex Milcev, partner, departamentul de Asistenţă Fiscală, Ernst&Young România