Interconectarea produselor electronice nu mai este un proiect, ci este prezentul. Noile tehnologii și produse lansate la IFA 2015 permit lucruri pe care le vedeam doar în filme SF, cum ar fi recunoașterea facială de către automatul de cafea.
Tehnologia își cere drepturile indiferent de ce se întâmplă în restul societății. IFA, unul dintre cele mai mari evenimente internaționale dedicate produselor electronice și electrocasnice, și-a deschis și anul acesta porțile, iar vizitatorii pot vedea standurile a unui număr record de expozanți, un total de 1.645, întinși pe un spațiu închiriat de 150.000 de metri pătrați. Organizatorii se așteaptă și ca valoarea comenzilor realizate pe parcursul târgului să depășească 4,25 miliarde euro, valoarea de anul trecut.
Cuvântul de ordine de anul acesta este IoT, adică Internet of Things. Comunicarea produselor electronice de orice fel între ele și cu servere centrale înseamnă crearea de ecosisteme, menite să ne facă viața mai ușoară (de la bucătărie până la fabrici și unități de producție). „Orice lucru poate deveni IoT. Un autovehicul care comunică cu smartphone-ul este IoT sau ceasul care comunică cu telefonul sau cu un server medical este IoT“, spune Christian Morales, Corporate Vice President și General Manager Intel EMEA. „Combinat cu Big Data, adică cu capacitatea de analiză a datelor adunate, putem merge în foarte multe direcții, de la modul în care ascultăm muzică acasă până la roboți industriali care comunică între ei și cu serverul și pot elimina momentele de pauză sau pot preveni eventuale stricăciuni“, adaugă acesta. Un exemplu simplu, prezentat la standul Intel, este automatul de cafea care pornește atunci când vede o anumită persoană și știe să facă exact cafeaua pe care acesta o comandă de obicei.
Intel a lansat, la IFA, generația a șase de procesoare Intel Core, denumită Skylake, și care vine cu performanțe îmbunătățite în toate sectoarele: procesare, consum (autonomia bateriei) și grafică. Două game principale, i și m, vor deservi laptopurile și dispozitivele 2 în 1 pe de o parte, și 2 în 1 alături de tablete de cealaltă parte. Însă utilizarea procesoarelor nu se oprește la aceste produse; Intel are și modele pentru smartphone și intenționează să doteze cu procesoare orice produs se pretează la așa ceva, lucru permis de procesoare m Core, care nu au nevoie de cooler pentru răcire.
De la stick la gaming
Noua generație de procesoare completează aproape perfect sistemul de operare proaspăt lansat Windows 10. Indiferent de ce susține Microsoft, instalarea W 10 pe PC-uri mai vechi generează o mulțime de conflicte de hardware, drept pentru care este de preferat utilizarea acestuia cu o configurație compatibilă de la bun început. Partea bună este că odată cu IFA avem și din ce în ce mai multe sisteme echipate cu Windows 10 și cu aplicațiile acestuia, cum ar fi Cortana sau Windows Hello, cea din urmă fiind cea care permite logarea în cont prin recunoaștele facială dacă sistemul este dotat și cu o cameră Intel Real Sense.
Producătorii au venit cu sisteme echipate complet cu noua generație de procesoare, astfel încât este acoperită toată gama de computere, de la Compute Stick până la stații grafice. Asus a lansat un Compute Stick propriu, Vivo Stick PC, care permite transformarea unui monitor sau a unui tv în computer prin introducerea acestuia în mufa HDMI.
Zona de gaming este acoperită de sistemele Acer (Predator) sau Asus (ROG), laptopuri sau desktopuri care permit jocul în rezoluție 4K cu mai multe monitoare. La standuri pot fi văzute și testate sisteme care lucrează cu trei monitoare 4K (ultra HD), dar și laptopuri cu răcire cu apă (Asus GX700) sau sisteme ce pot fi overcloked prin apăsarea unui buton. De la sistemele de gaming la cele grafice nu mai stă decât un pas, iar diferența pe care cei de la Intel au dorit să o scoată în evidență este cea de mărime și greutate: dacă în urmă cu șapte ani aveai nevoie de o unitate desktop puternică, mare și care cântărea peste 20 de kilograme, acum este suficient un laptop, care cântărește mai puțin de trei kg. Lenovo, Dell sau HP sunt printre producătorii care au astfel de laptopuri în ofertă.
Evident, zona de masă (mainstream) este acoperită de produsele 2 în 1, tablete care se transformă în laptop și sunt suficient de puternice pentru utilizarea office zilnică și care sunt tot mai subțiri fără a pierde la capitolul performanță. Aici vom vedea cât de bune sunt noile sisteme astfel încât să țină și bateria suficient pentru o zi de lucru în care nu te aproprii de o sursă de curent. Celelalte produse mainstream sunt telefoanele și „wearables“, unde oferta este mare, cu producători precum Sony (Z5, primul smartphone 4K), Samsung, Asus, Acer, Lenovo. Vom reveni asupra telefoanelor, care s-au dus deja în zona tabletelor, făcându-le aproape inutile.