Sâmbăta Mare este ultima zi în care se mai fac pregătiri pentru Paște și este, de obicei, ziua în care se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină. Atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit „Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său desăvârșit.
Sâmbăta Mare. Tradiții și obiceiuri. Ce e interzis să faci înainte de Paști? E mare păcat
De obicei, de pe masa creștinilor, în ziua de Paște nu lipsesc preparatele din miel, precum: drobul, borșul de miel, stufatul sau friptura. Cu toate acestea, spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare.
Principala grijă a oamenilor, înaintea Paştilor, este aceea de a-şi primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămaşă nouă, cusută în mod special, iar bărbaţii măcar o pălărie nouă. Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăși noi, atât pentru ele cât și pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paști.
Superstiții și tradiții în Sâmbăta Mare
Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paştelui este marcată, ca de altfel multe sărbători creştine, de superstiţii, tradiţii şi obiceiuri. Iată câteva dintre acestea.
Pentru ca toţi membrii familiei să fie sănătoşi în decursul întregului an, oasele şi resturile adunate după ce se taie mielul se îngroapă la rădăcina unui măr său păr sănătos.
Sâmbăta Mare. Tradiții și obiceiuri. Ce e interzis să faci înainte de Paști? E mare păcat
Se spune că „dacă vrei să ţi se împlinească cele mai arzătoare dorinţe”, nu trebuie să dormi cu niciun chip în noaptea de Sâmbăta Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înlăuntrul fiinţei tale şi nu-ţi poate dărui ce-ţi doreşti.
De asemenea, dacă te împiedici în timp ce te îndrepţi către slujba de Înviere, se spune că vei avea un an greu şi plin de încercări.
În momentul în care se trag clopotele la slujba de Înviere, este bine să ţii un fier între dinţi, astfel încât să fii ferit de dureri de măsele întreg anul.
Nu în ultimul rând, ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.