Sâmbăta Morților, 4 noiembrie 2023. Tradiții populare românești și superstiții vechi
Sâmbăta Morților, 4 noiembrie 2023. Potrivit tradiției populare românești, anumite activități trebuie evitate de Moșii de Toamnă pentru a nu-i înfuria pe cei adormiți.
În această zi, străbunii obișnuiau să meargă la cimitir pentru a curăța mormintele. Aprindeau lumânări și aduceau flori celor adormiți. Curățau mormintele pe timpul zilei pentru a nu-i prinde noaptea. Conform superstițiilor vechi, nu este bine să circuli noaptea de Sâmbăta Morților pentru că, atunci, sufletele morților colindă neîncetat.
De altfel, străbunii evitau să-și viziteze rudele sau să primească musafiri de Sâmbăta Morților. Mergeau doar să dea de pomană în cinste celor adormiți.
În plus, pe vremuri, gospodinele nu măturau deloc de Moșii de Toamnă. Se credea că vor ridica praful în ochii morților.
Ce trebuie să faci de Moșii de Toamnă?
Sâmbăta Morților, 4 noiembrie 2023. Cum poți cinsti amintirea celor adormiți într-un mod plăcut Lui Dumnezeu?
Pe data de 4 noiembrie 2023, credincioșii ortodocși cinstesc amintirea celor adormiți prin parastase. Cuvântul „parastas” provine din limba greacă și înseamnă „a mijloci, a sta în locul cuiva”. Pe scurt, vii mijlocesc către Dumnezeu amintirea celor adormiți prin parastase.
În această zi, credincioșii ortodocși merg la Sfânta Biserică pentru a sfinți coliva, prescura, sticla de vin, pachetele care vor fi date de pomană oamenilor nevoiași, colacul împletit, tămâia, cărbunii și prosopul (care sunt date preoților).
În pachetele date nevoiașilor se poate pune orice: carne, mezeluri, conserve din carne, brânzeturi, ouă, produse de patiserie, produse de cofetărie, snacks-uri, suc, băuturi alcoolice.
Când începe postul Crăciunului?
În acest an, postul Crăciunului va începe pe data de 15 noiembrie, marți. Va dura până pe 24 decembrie, duminică. Postul Crăciunului durează 40 de zile calendaristice.
Din totalul de 40 de zile de post, creștinii ortodocși pot mânca pește și alte preparate din carne de pește timp de 17 zile. Fiecare zi cu dezlegare la pește este notată în calendarul ortodox.
În acest an, 25 decembrie pică într-o zi de luni, ceea ce înseamnă că angajații români vor avea liber luni, 25 decembrie, și marți, 26 decembrie. Ambele sunt considerate zile libere legale. Elevii, pe de altă parte, se vor bucura de 16 zile libere. Vacanța de iarnă va începe sâmbătă, 23 decembrie 2023, și se va încheia duminică, 7 ianuarie 2024.