Ce să nu dai niciodată de pomană de Moșii de Iarnă? Tradiții străvechi

În tradiția ortodoxă, milostenia este un gest sfânt, dar puțini știu că anumite alimente nu trebuie date de pomană. De Moșii de Iarnă, un singur lucru este interzis – iar mulți credincioși, din neștiință, încalcă această rânduială sfântă.

Sâmbăta, 22 februarie, credincioșii ortodocși marchează o zi de profundă însemnătate duhovnicească – Moșii de Iarnă, momentul în care sufletele celor adormiți sunt pomenite cu evlavie și rugăciune. Această zi sfântă marchează începutul unui ciclu de șapte sâmbete dedicate celor trecuți la Domnul, culminând cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Patimilor.

Tradiția străveche spune că în această zi, sufletele răposaților se întorc pentru scurt timp pe pământ, iar cei vii le cinstesc memoria prin rugăciune și împărțirea de bucate gătite cu suflet și smerenie. Se obișnuiește ca mâncarea oferită să fie caldă, căci se spune că aburii acesteia hrănesc duhurile celor adormiți.

preot biserica religie credinta
SURSA FOTO: Dreamstime

Alimentul care nu trebuie dat de pomană

Cu toate că multe persoane nu cunosc această rânduială, Biserica Ortodoxă ne învață că de Sâmbăta Morților nu se cuvine să se ofere băuturi alcoolice, cu excepția vinului, care are o semnificație sacră, simbolizând Sfântul Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos.

În popor, se mai practică împărțirea de băuturi alcoolice în diverse împrejurări, însă în această zi de pomenire, acest gest este considerat nepotrivit și chiar păcat.

Ce se poate oferi de pomană?

Pentru a cinsti cum se cuvine memoria celor adormiți, credincioșii pot împărți alimente tradiționale precum sarmale, plăcinte, colivă, colaci, fructe și, bineînțeles, vin. În multe zone din țară, în special în Transilvania, pachetele duse la biserică conțin nu doar vinul și coliva, ci și bucatele preferate ale celor plecați din această lume, alături de o prăjitură de casă, precum un chec cu mere.

În anumite regiuni, piftia este un preparat nelipsit de la mesele de pomenire, de unde și denumirea populară de „moșii de piftii”. Fiecare obicei are rădăcini adânci în tradiția poporului român și în credința ortodoxă, îndemnându-ne să păstrăm vie amintirea celor adormiți prin fapte bune, milostenie și respectarea rânduielilor bisericești.

Să cinstim această zi cu suflet curat și inimă deschisă, împărtășind daruri binecuvântate, în armonie cu învățăturile sfinte ale Bisericii Ortodoxe.