Un clasament al celor mai puternici jucători de pe piaţa românească având ca obiect de activitate fabricarea de mobilă, după cifra de afaceri înregistrată în cursul anului 2014, a fost întocmit de RisCo.ro.
"Evoluţia sectorului a fost deosebit de pozitivă în anul 2014, contrar aşteptărilor pe care liderii în industrie le aveau la început de an", au declarat reprezentanţiii RisCo.ro.
"Astfel, observăm că toate firmele din top au înregistrat profit, cu variaţii mixte însă: unele firme şi-au majorat marja de profitabilitate, în timp ce altele au avut profituri mai reduse, chiar dacă cifra de afaceri le-a crescut. Exportul este principala sursă de vânzări în industrie; cu toate acestea observăm un uşor reviriment şi pe segmentul vânzărilor interne", au mai spus aceştia.
Comparativ cu anul 2013, nu există intrări sau ieşiri din top, însă doar 4 dintre firmele ce alcătuiesc acest clasament, Johnson Controls din Argeş, Aramis Invest din Baia Mare, Italsofa Baia Mare şi Gp Sofa din Satu Mare, şi-au păstrat poziţiile din anul anterior.
Locul 1 este ocupat, ca şi în 2013, de Johnson Controls România. Deşi compania este înregistrată ca activând în domeniul companiilor producătoare de mobilă, în fapt firma din Argeş, parte a gigantului american Johnson Controls produce banchete şi scaune pentru industria auto, având o legătură importantă şi cu producătorul Dacia dar şi pentru export. Totuşi, ea figurează în acest top conform codului CAEN raportat de firma.
Cifra de afaceri a Johnson Controls a coborât în 2014 la 1,4 miliarde lei, cu aproximativ 170 de milioane faţă de 2013. În schimb, faţă de o pierdere de 53,3 milioane în 2013, compania a raportat un profit net de peste 158 de milioane lei în 2014, în timp ce numărul de angajaţi a fost în uşoară creştere la 4163 de persoane. Schimbări majore în structura financiară a firmei s-au produs în ceea ce priveşte stocurile reduse la 25% faţă de anul anterior la 23 milioane lei şi creanţe care s-au majorat cu aproape 50% până la 384,4 milioane.
Ocupanta a locului 2 în 2013, Aramis Invest din Baia Mare s-a menţinut pe aceeaşi poziţie şi în 2014. Firma cu capital românesc continuă să exporte masiv pe pieţele europene şi să fie subcontractantul unui mare retailer de produse de mobilier. Deşi profitul net al companiei a scăzut cu 4,3 milioane, ajungând în 2014 la 24,8 milioane lei, cifra de afaceri a înregistrat o creştere de la 546,5 milioane lei la 567,1 milioane lei în 2014. Numărul angajaţilor rămâne constant, 2845 de persoane. Atât creanţele, cât şi stocurile companiei au crescut cu aproximativ 25% faţă de anul anterior, la fel cum s-a întâmplat şi cu activele fixe ale firmei.
Italsofa din Baia Mare, parte a grupului Natuzzi ocupă, că şi în 2013, locul 3 al acestui top. Producătorul de canapele şi fotolii din piele angajează 1344 de persoane, iar cifra de afaceri şi profitul companiei au înregistrat scăderi. Astfel, cifra de afaceri a scăzut cu 8,5 milioane lei faţă de valoarea din 2013, în 2014 această fiind de 303,2 milioane lei, iar profitul net a scăzut şi el de la 17,5 milioane lei la 12,6 milioane lei. Creanţele firmei totalizează 218,6 milioane lei şi reprezintă peste 70% din cifra de afaceri a firmei, procent apropiat de cel al anului anterior.
Locul 4 este ocupat de Pgs Sofa & Co Oradea, companie ce a urcat o poziţie comparativ cu anul 2013. Creşterea numărului de angajaţi cu 263 de persoane (984 de angajaţi în total în 2014) a avut un efect pozitiv asupra cifrei de afaceri, cât şi asupra profitabilităţii firmei. Cifra de afaceri a crescut cu 71,7 milioane lei faţă de anul 2013, la finele anului 2014 fiind de 257,9 milioane lei, iar profitul net al anului 2014, 17,6 milioane lei, a fost cu 6,8 % mai mare faţă de cel din 2013.
O altă companie care reuşeşte să urce o poziţie şi să ocupe locul 5 este Ecolor din Cluj. Această companie prezintă creşteri atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât şi al profitului net şi al numărului de angajaţi. Astfel, cifra de afaceri a crescut de la 185,9 milioane lei la 234,8 milioane lei în 2014, iar profitul net însumat până la finele anului 2014 a crescut cu 3,09 milioane lei faţă de valoarea din 2013, în 2014 fiind de 18,3 milioane lei. Numărul total al angajaţilor din 2014, 463, a crescut cu 72 de persoane faţă de anul 2013.
Deşi în 2013 a ocupat locul 4, Cotta Internaţional din Arad coboară 2 poziţii mai jos şi ajunge pe 6. Cu o scădere a cifrei de afaceri de 4,6 milioane lei, în 2014 această a avut valoarea de 203,5 milioane lei, iar profitul net a fost de 6,1 milioane lei, cu 3,4 milioane lei mai puţin că în 2013. Numărul angajaţilor rămâne contant, 628 de persoane.
Sortilemn Cluj este cea care ocupă locul 7 al acestui clasament. Cifra de afaceri a acestei companii prezentată la finele anului 2014 a fost de 199,7 milioane lei, cu 44 de milioane mai mult faţă de anul 2013, iar profitul net a crescut cu 2,3 milioane lei, în 2014 fiind de 3,6 milioane lei. Numărul angajaţilor din 2014 a fost de 1375, cu 68 de persoane mai mult faţă de anul 2013.
Locul 8 este ocupat de compania Ada Fabrică de Mobilă din Bihor, care a reuşit să urce o poziţie faţă de anul 2013. Creşterea numărului de angajaţi de la 796 la 825 de persoane a avut un efect pozitiv atât asupra cifrei de afaceri, cât şi asupra profitabilităţii. Cifra de afaceri înregistrată în 2014 a fost de 197,1 milioane lei, cu 48,4 milioane lei mai mult că cea din 2013, iar profitul net a crescut de la 9,7 la 9,8 milioane lei.
Ultimele 2 locuri ale clasamentului sunt ocupate de Plimob Maramureş şi de GP Sofa din Satu Mare.
La finele anlui 2014, cifra de afaceri a Plimob Maramureş fost de 180,1 milioane lei, iar a GP Sofa din Satu Mare a fost de 175,9 milioane lei.
În opinia analiştilor RisCo, anul 2015 nu va aduce schimbări importante pe piaţă mobilei, care pare să îşi fi revenit după anii dificili din perioada crizei economice. Exportul va continuă să fie motorul acestui sector de activitate, cu o sporire treptată a gradului de prelucrare a materiei prime. Totuşi, marjele de profitabilitate sunt puse sub presiune de competiţia importantă din industrie şi se vor află pe o pantă descendenţa, către 3,5 – 4% faţă de peste 5% cât erau în urmă cu câţiva ani.