Profitul Samsung Electronics în trimestrul patru din 2016 a fost mai mult decât dublu faţă de perioada similară din 2015, în pofida problemelor înregistrate la dispozitivele Galaxy Note 7.
Profitul net în perioada octombrie-decembrie 2016 a urcat la 7.100 miliarde de woni (6,13 miliarde de dolari), faţă de 3.200 miliarde de woni în trimestrul patru din 2015, pe fondul majorării preţurilor la chipuri de memorie şi televizoare cu ecran plat. Vânzările de telefoane mobile au înregistrat, de asemenea, creşteri, mai ales cele din gama premium: Galaxy S7 şi S7 Edge, scrie Agerpres.
Profitul operaţional în perioada octombrie-decembrie 2016 a crescut cu 50%, la 9.220 miliarde de woni (7,93 miliarde de dolari), în linie cu estimările anterioare ale grupului sud-coreean, de 9.200 miliarde de woni. Este cel mai mare profit operaţional trimestrial realizat de Samsung din 2013. Câştigurile de la divizia de chipuri de memorie au urcat cu 77%, la 4.950 miliarde de woni, în timp ce veniturile s-au menţinut la 53.300 miliarde woni.
În luna octombrie 2016, la două luni de la lansarea pe piaţă a telefonului Galaxy Note 7, Samsung a decis să oprească producţia şi vânzarea acestui dispozitiv din cauza unor defecte susceptibile să provoace o explozie. De asemenea, Samsung a fost nevoit să retragă de pe piaţă aproximativ 2,5 milioane unităţi Galaxy Note 7.
La Bursa de la Seul, acţiunile Samsung, cel mai mare producător mondial de smartphones, televizoare şi chipuri de memorie, au închis marţi în creştere cu 0,26%, la 1.908.000 woni.
Luni, Samsung Electronics a anunţat că lansarea smartphone-ului premium Galaxy S ar putea fi întârziată deoarece grupul sud-coreean vrea să îmbunătăţească siguranţa produsului, în urma finalizării investigaţiei privind defectele susceptibile să provoace o explozie la dispozitivele Galaxy Note 7.
După o investigaţie de câteva luni, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile a informat că bateriile cu defecte de fabricaţie de la doi furnizori au cauzat exploziile care au determinat Samsung să oprească producţia şi vânzarea dispozitivele Galaxy Note 7. De asemenea, Samsung a fost nevoit să retragă de pe piaţă aproximativ 2,5 milioane de unităţi Galaxy Note 7, ceea ce a anulat 5,3 miliarde de dolari din profitul operaţional.
'Au fost stabilite procedurile necesare pentru a se evita repetarea exploziilor. Învăţămintele acestui incident sunt reflectate semnificativ în cultura şi procesul nostru de producţie. Samsung Electronics va face eforturi deosebite pentru a recâştiga încrederea clienţilor', a declarat şeful diviziei de telefonie mobilă a Samsung, Koh Dong-jin.
Totuşi, Koh a anunţat că Galaxy S8 nu va fi lansat la Mobile World Congress (MWC), cel mai mare eveniment din lume consacrat telefoniei mobile, care se desfăşoară la Barcelona din 27 februarie. Aici era locul tradiţional de lansare a modelelor premium Samsung.
Investigaţiile derulate de experţi interni şi independenţi au exclus probleme de hardware şi software la dispozitivele Galaxy Note 7, problemele fiind cauzate de defectele de fabricaţie şi design ale bateriilor, care au provocat scurt circuite, a anunţat luni Samsung.