Graţie vânzărilor solide de telefoane mobile în ultimii ani Samsung a acumulat lichidităţi de aproximativ 51 de miliarde de dolari însă profitul redistribuit acţionarilor în 2012 a fost cel mai mic din ultimii cinci ani. Pentru a răspunde la cererile investitorilor Samsung a decis să majoreze cu 79% suma alocată pentru plata dividendelor în 2013 până la 2.100 miliarde woni (două miliarde de dolari), sau 6,9% din profitul pe 2013. 'Obiectivul nostru pentru acest an este să plătim dividende semnificativi mai mari decât în 2013, dar nu pot spune sigur care va fi suma', a declarat directorul pentru relaţii cu investitorii de la Samsung, Robert Yi.
Separat, Samsung a anunţat că în perioada octombrie-decembrie 2013, Samsung a înregistrat un profit operaţional de 8.300 miliarde woni (7,78 miliarde de dolari), în scădere cu 6% comparativ cu ultimul trimestru din 2012, pe fondul încetinirii vânzărilor de smartphone-uri. Samsung a precizat că profitul operaţional a fost afectat de un bonus special de 800 miliarde woni acordat angajaţilor pentru a comemora 20 de ani de la lansarea noii strategii manageriale de către preşedintele grupului Lee Kun-hee. În schimb, pe ansamblul anului 2013 profitul operaţional al Samsung a crescut cu 27% comparativ cu 2012 până la 26.800 miliarde woni (34,2 miliarde de dolari) în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 14% până la 228.700 miliarde woni.
Pentru 2014, Samsung se aşteaptă la un prim semestru dificil, fiind preconizată o scădere a vânzărilor de smartphone-uri şi tablete comparativ cu perioada similară a anului trecut. Această scădere va veni după mai multe trimestre consecutive în care Samsung a înregistrat profituri record, graţie în special vânzărilor de smartphone-uri Galaxy.
Potrivit firmei de cercetare IDC, Samsung controlează 38,8% din piaţa mondială a smartphone-urilor urmat de rivalul american Apple cu o cotă de 13,1%. Recent însă Apple a încheiat un acord de distribuţie cu China Mobile Ltd, cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe piaţa chineză, ceea ce va conduce la creşterea vânzărilor de telefoane iPhone pe cea mai mare piaţă de telefonie mobilă din lume.