Samsung a început ca o afacere mică cu tăiţei, în 1938. De atunci, a evoluat într-o reţea de 83 de companii care reprezintă 13% din exporturile Coreii de Sud. Samsung Electronics, care a început prin a fabrica radiouri greoaie cu tranzistori, este acum cea mai mare companie de tehnologie din lume, conform vânzărilor. Face mai multe televizoare decât oricare altă companie şi va putea înlocui curând Nokia în calitate de cel mai mare producător de celulare.
Pentru unii, Samsung este prevestitorul unui model de capitalism din Asia. Ignoră înţelepciunea convenţională occidentală. Se întinde în zeci de industrii independente, de la microcipuri la asigurări. Este controlat de o familie şi ierarhizat, cota de piaţă participă la profituri şi are o structură de proprietate opacă şi încurcată. Cu toate acestea, este încă uimitor de creativ, cel puţin în termeni de îmbunătăţiri aduse ideilor altora: numai IBM câştigă mai multe brevete în America. După ce a depăşit firmele japoneze pe care le imita odată, cum ar fi Sony, este pe cale să devină rapid versiunea Asiei emergente a conglomeratului american General Electric (GE).
Potrivit The Economist, există multe lucruri de admirat la Samsung. Dă dovadă de răbdare, managerilor săi le pasă mai mult de creşterea pe termen lung decât de profiturile pe termen scurt, îşi motivează bine angajaţii, iar grupul gândeşte strategic – vizează pieţe în curs de afirmare şi pariază enorm pe ele.
Investiţii de 20 de miliarde de dolari în următorii zece ani
Pariurile puse de Samsung Electronics pe cipurile DRAM, ecranele cu cristale lichide şi celulare i-au adus porfituri generoase. În următorul deceniu grupul intenţionează să investească 20 de miliarde de dolari în cinci domenii în care este relativ novice: panouri solare, led-uri de iluminat cu economisirea energiei, dispozitive medicale, medicamente biotehnologice şi baterii pentru maşini electrice. Deşi aceste industrii par a fi destul de diferite unele de altele, Samsung consideră că au două lucruri cruciale în comun. Sunt pe cale să crească rapid, datorită noilor norme de mediu sau explodării cererii pe pieţele emergente. Până în 2020, grupul Samsung prezice că va avea vânzări de 50 miliarde dolari în aceste noi zone fierbinţi iar Samsung Electronics va avea vânzări globale de 400 miliarde dolari.
Titanii industriali din Coreea de Sud au prosperat în mare parte datorită legăturilor strânse cu un guvern autoritar. Băncile au fost presate să pompeze credite ieftine în chaebol-uri, care au fost încurajate să intre în zeci de noi afaceri. Coreenii de rând au fost obişnuiţi să facă economii nu să consume. Coreea de Sud a devenit un centru de putere exportatoare.
Susţinătorii chaebol-ului spun că criza financiară din Asia din 1997-1998 a stimulat reformele, reducând tendinţa chaebol-urilor de a lua cu împrumut excesiv şi a se extinde excesiv. Cu toate acestea, Samsung Electronics generează acum sume imense de cash pentru a finanţa planurile de expansiune. Un fost şef al Samsung Electronics a avertizat că Coreea de Sud are ”prea multe ouă în prea puţine coşuri”. Totodată, în pofida unui deceniu de reforme politice, legăturile dintre chaebol şi stat sunt încă prea confortabile. Presedintele Lee Myung-bak (ex-şef al unei firme Hyundai) a iertat zeci de şefi de chaebol condamnaţi pentru infracţiuni corporative.
Succesul global al Samsung nu este uşor replicabil. Samsung este răbdător şi îndrăzneţ, deoarece aşa vrea familia fondatorului său, Lee Byung-Chull. Controlul familiei este garantat printr-o reţea complexă de participaţii încrucişate. Acest lucru este bun atât timp cât şeful este la fel de strălucit ca regretatul Lee sau fiul său, Lee Kun-Hee, preşedintele actual. Dar dacă nepotul fondatorului, care este pregătit pentru jobul de top, nu va fi la înălţimea acestuia va fi mai greu pentru acţionarii companiei să-l îndepărteze la fel de repede ca omologii de la GE, Sony şi Nokia.
Sursa: Agerpres
