Cu noile Samsung Galaxy S6 și S6 edge – echipate cu prima tehnologie de încărcare wireless universal compatibilă – și noua colecție IKEA de mobilier cu tehnologie de încărcare wireless încorporată, utilizatorii se pot bucura de o casă fără cabluri de încărcare a dispozitivelor mobile.
Astăzi, consumatorii își doresc metode de încărcare ușoare și eficiente pentru un stil de viață mai simplu și mai confortabil. În acest sens, compania IKEA integrează tehnologia de încărcarewireless direct în produsele sale, transformând produse precum noptiere, lămpi și birouri în accesorii pentru încărcarea smartphone-urilor. Acestea se potrivesc perfect cu noul Galaxy S6 și tehnologia sa de încărcarewireless inovatoare, compatibilă cu orice pad de încărcare de pe piață, inclusiv noile produse IKEA. Astfel, Samsung și IKEA îi ajută pe utilizatori să aibă un stil de viață mai confortabil.
„Dispozitivele mobile au devenit o parte integrantă a vieților noastre – capacitatea noastră de a asocia un proces simplu de încărcare wireless cu mobilierul IKEA le oferă tuturor posibilitatea de a se bucura într-un mod mai confortabil și mai convenabil de experiența oferită de smartphone-ul lor mai mult ca niciodată,” a declarat Jean-Daniel Ayme, Deputy President of European Telecommunication Operations în cadrul Samsung Electronics. „Samsung încearcă să le ofere cea mai bună experiență mobilă utilizatorilor, în special în confortul casei sau al biroului, și avem un angajament pe termen lung pentru soluțiile de încărcare inovatoare.”
„Datorită studiilor și vizitelor pe care le facem în casele oamenilor, am aflat că aceștia urăsc cablurile. Își fac griji că nu își vor găsi încărcătorul la timp și că vor rămâne fără baterie. Soluția noastră inovatoare, care integrează tehnologia de încărcare wireless în piesele de mobilier, va simplifica mult viața”, a declarat Jeanette Skjelmose, Business Area Manager Lighting și Wireless Charging, IKEA.
Noua colecție IKEA de încărcare wireless va fi disponibilă în Europa și în America de Nord din aprilie 2015, urmând să fie disponibilă apoi și în restul lumii. Samsung Galaxy S6 și S6 edge au fost anunțate la Mobile World Congress Barcelona și vor fi lansate pe piața globală începând cu 10 aprilie 2015.