Compania Samsung Electronics a inregistrat in primul trimestru venituri de 11.62 miliarde de euro, in crestere cu 3% fata de aceeasi perioada din 2006, si un profit operational de 953 de de milioane de euro, in crestere cu 27% fata de primul trimestru din 2006, informeaza un comunicat al companiei.
“Au existat anumite dificultati in primul trimestru, din cauza faptului ca cererea a fost mai scazuta pe segmental produselor noastre de baza, precum si din cauza scaderii preturilor in urma supraalimentarii pietei, pe parcursul unei perioade relativ slabe ca sezon pentru industria IT,” au declarat reprezentantii echipei de relatii cu investitorii a Samsung Electronics.
Divizia de semiconductori a companiei a realizat in aceasta perioada un venituri de 3,62 miliarde de euro si un profit operational de 436 de milioane de euro, in crestere cu 3% respectiv 52% fata de primele trei luni din 2006.
Divizia de Telecomunicatii a inregistrat un profit operational de 484,55 milioane de euro si venituri de 3,71 miliarde de euro, in crestere cu 29% respectiv 0,2% fata de primul trimestru din 2006. Samsung a vandut in primele trei luni ale anului 34,8 milioane de telefoane mobile.
Compania intentioneaza sa creasca nivelul vanzarilor de telefoane mobile continuand sa lanseze noi produse premium si estimeaza ca isi va depasi obiectivul anual de vanzari, adica 133 milioane de unitati.
Divizia LCD a Samsung a realizat venituri de 2,29 miliarde de euro si un profit operational de 59 milioane de euro, in crestere cu 6% respeciv 32% fata de primul trimestru al anului precedent.
Pierderi au inregistrat diviziile Samsung de Digital Media si de Echipamente Digitale. Veniturile Digital Media au crescut cu 0,02% in primul trimestru din 2007, la 1,25 miliarde de dolari, dar pierderea inregistrata de divizie s-a cifrat la peste 28 de milioane de euro.
Divizia Echipamente Digitale a realizat venituri de 621 de milioane de euro, in crestere cu 13% fata de 2006, dar a inregistrat pierderi de 161 de milioane de euro.
Samsung Electronics este unul dintre principalii furnizori de semiconductori, telecomunicatii, dispozitive media digitale si convergenta digitale.
Anul trecut compania a anuntat vanzari de 63,4 miliarde de dolari si un profit net de 8,5 miliarde de dolari. Samsung are 138.000 de angajati in 124 de birouri din 56 de tari.
Sursa: Capital 24 Aprilie 2007