Samsung Electronics Romania SRL a cerut săptămâna aceasta insolvenţa Family Home Concept SRL (Fosta Domo Retail SA), conform portal.just.ro.
După retragerea lui Lorand Szarvadi, fondatorul Domo, din acţionariatul companiei, reţeaua de magazine Domo a trecut pe societatea Digi Store SRL, entitate creată iniţial pentru a opera magazinul online. Clienţii au devenit însă bulversaţi astfel că managementul a luat decizia redenumirii Digistore SRL în Domo SRL."În acel moment au apărut două companii cu numele Domo (Domo SRL şi Domo Retail SA n.red), ceea ce a creat nedumerire în rândul angajaţilor, motiv pentru care Domo Retail SA a debenit Family Home Concept. Astfel, în momentul de faţă, Domo SRL operează 75 dintre magazinele Domo, iar Family Home Concept operează alte 7 magazine şi se pregăteşte pentru lansarea noului concept de magazine.
Proprietarul Domo Retail este Eugen Petrov. Acesta a preluat compania printr-un proces de management buyout prin care a devenit unic acționar al companiei care deține DOMO.
Din 2012, Eugen Petrov a fost reprezentant al acționarilor și președinte al Consiliului de Administrație DOMO Retail SA, poziție ce l-a ajutat să înțeleagă valorile companiei și principalele obiective ale acesteia pe termen lung.
Eugen Petrov este cetățean austriac, absolvent al studiilor de master în economie, comerț exterior și în domeniul bancar al Universității Economice din Viena (Vienna University of Economics and Business). Este fondator și managing partner în cadrul mai multor companii internaționale cu birouri și filiale în țări membre ale Uniunii Europene și țări ale Comunității Statelor Independente, din domeniul producției și comerțului cu materii prime, resurse de energie și combustibili. De asemenea, Eugen Petrov este implicat și în servicii de consultanță financiară și de afaceri.
Administratoorul Family Home Concept este Vanek Marian.
Societatea DOMO RETAIL SA a fost înfiinţată în anul 1994, sub denumirea iniţială de INTEREXPO PRODCOM SRL, având ca principal obiect de activitate "Comerţul cu amănuntul al articolelor şi aparatelor electrocasnice, în magazine specializate". În prezent, acţionarul majoritar al firmei este compania cipriotă AVARIKE LTD. Domo are reţea naţională formată din peste 90 de magazine cu mai mult de 1.000 de angajaţi, precum şi platforma de retail online www.domo.ro.
UPDATE: Poziție oficială a companiei Domo SRL
Domo SRL, compania care operează brandul DOMO, cele 75 de magazine și domeniul domo.ro, nu are nicio problemă cu furnizorii sau clienții săi. Orice referire la brand-ul Domo, în contextul solicitării insolvenței de către Samsung, este eronată și nu are susținere legală.