Dacă cererea va fi aprobată, aceasta va fi a doua facilitate de producţie a chipurilor de memorie pe care Samsung o va deţine în afara Coreei de Sud, după cea de la Austin (Texas), scrie Agerpres.
Noua uzină, al cărei cost este estimat la patru miliarde de dolari, "ne va permite să facem faţă cererii crescute venite din partea clienţilor noştrii şi în acelaşi timp ne va întări competitivitatea în idnustria chipurilor de memprie", a anunţat preşedintele Samsung, Jun Dong-soo.
Noua uzină ar urma să producă memorii NAND, utilizând cea mai modernă tehnologie de 20 de nanometri, iar debutul producţiei este programat pentru 2013.
Potrivit firmei DRAMeXchange, piaţa globală a memoriilor NAND ar urma să crească cu 20% anul viitor până la 26 miliarde de dolari.
"China ar urma să devanseze SUA drept principala piaţă pentru produse electronice în condiţiile creşterii nivelului veniturilor", a declarat analistul Shinhan Investment Corp., Kim Young-chan.