Ce alimente n-ai voie să-i dai pisicii tale?
Riscuri mari pentru pisici! Studiile medicale semnalează riscurile la care pisicile sunt supuse din cauza unei diete nepotrivite.
Specialiștii veterinari spun că anumite alimente, considerate inofensive pentru oameni, pot fi extrem de periculoase pentru pisici, amenințându-le sănătatea. De exemplu:
- carne grasă;
- ceapă și usturoi;
- cafea și băuturi alcoolice;
- struguri și stafide;
- aluat de copt;
- lapte din nucă de cocos;
- pește crud;
- nuci, alune și fistic;
- dulciuri;
- alimente prăjite;
- albuș de ou în stare crudă;
- produse din carne procesată;
- produse lactate fermentate.
Pisicile sunt animale carnivore. Ele depind de proteinele din carne pentru a crește și a rămâne sănătoase. Hrana pisicii se alege în funcție de vârstei ei și de modul de viață.
În comparație cu câinii, pisicile necesită o cantitate mai mare de proteine în dieta lor.
Mitul pisicilor care trebuie să bea neapărat lapte
Președintele Federației Feline din România, Adrian Dragotă, a demontat recent pentru DC News cele mai răspândite mituri despre pisici.
Există mitul că pisicile ar trebui să consume lapte. Acest lucru este adesea ilustrat în desenele animate, unde pisicile sunt înfățișate adesea lângă un castron cu lapte. În realitate, este nerecomandat să oferiți lapte unei pisici, deoarece majoritatea au intoleranță la lactoză, mai ales pisicile adulte.
Al doilea mit se concentrează pe femeile însărcinate și relația lor cu pisicile. Există preocuparea că o pisică care consumă carne crudă ar putea fi purtătoare de toxoplasmoză, ceea ce ar putea genera un avort spontan.
Cu toate acestea, riscul ca o pisică de casă, alimentată exclusiv cu hrană uscată sau conserve, să consume carne crudă din surse nesigure este practic inexistent. Oamenii pot contracta toxoplasmoza și în absența contactului cu pisicile.
Un alt mit popular sugerează că pisicile sunt „neascultătoare și insidioase”, deoarece nu reacționează la comenzile oamenilor la fel de prompt ca și câinii. Pisicile nu funcționează într-un mod social similar cu ei.
Ele nu recunosc o structură ierarhică și nu se supun autorității cu aceeași ușurință. Fiind animale solitare, nu au tendința de a se supune altor pisici.
De altfel, alergia la pisici nu este declanșată de blana lor. Alergia este cauzată de o proteină prezentă în saliva pisicii. Există rase precum Siberian și Neva Masquerade care pot provoca mai puține reacții alergice, datorită unui nivel redus de proteine alergene în saliva lor.