RAPORT: „Băieţii deştepţi” din sănătate au făcut găuri de milioane de euro în bugetul CNAS, în ultimii zece ani

"Așa cum în domeniul energetic există , și sănătatea are ei, care au lucrat în defavoarea asiguratului”, a spus președintele CNAS, Doru Bădescu, în deschiderea conferinței în care a comunicat rezultatele auditului financiar Curţii de Conturi asupra activităţii CNAS, făcut pe zece ani. Potrivit raportului, sursa principală a prejudiciului este procesul de implementare a Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI).

Contractul inițial pentru construcția Sistemului Informatic Unic Integrat a fost modificat între 2002 și 2011 prin 18 acte adiționale care au schimbat structura, funcțiunile şi valoarea față de condiţiile iniţiale. Potrivit Raportului Curții de Conturi, contractul a fost semnat încă de la început în condiții dezavantajoase pentru CNAS, cu încălcări grave ale prevederilor legale privind investițiile și achizițiile publice.

Astfel, forma contractului a permis modificarea acestuia în perioada 2002-2011 prin 18 Acte Adiționale, cu consecințe atât în modificarea structurii și funcțiunilor SIUI față de condițiile inițiale, cât și ca valoare. Concret,au existat 13 acte adiționale în faza de construcție și 5 în faza de operare a sistemului.

Din Audit rezultă că în perioada 2009-2011 au fost încheiate 5 Acte Adiționale la contractul de bază (Actele nr. 14-18) prin care s-au modificat clauze contractuale privind valoarea contractului, termenul de execuție și structura acestuia, fără respectarea prevederilor legale.

Faza a doua a proiectului SIUI (cea de OPERATE) a fost pusă în funcțiune la data de 03.11.2008, cu circa 3,5 ani întârziere față de termenul inițial prevăzut în contract. Decalajul se datorează atât încheierii în condiții dezavantajoase pentru CNAS a contractului, cât și managementului defectuos de derulare a contractului, în sensul acceptării de către CNAS a termenelor de finalizare a investiției, fără să aplice penalități de întârziere sau să apeleze la un expert pentru medierea divergențelor apărute pe parcurs. Valoarea estimativă a penalităților pentru perioada 2005-2008 este de 2.1 milioane de euro.

Efectele acestor practici pot periclita funcționarea SIUI, existând riscul subfinanțării proiectului până la data de 02.11.2021, când se încheie cei 13 ani ai fazei OPERATE. Iar pe de altă parte, datorită uzurii fizice și morale a actualelor echipamente, în următorii ani nu se poate asigura retehnologizarea acestora, la nevoie.
Nereguli „contabiliceşti”

Totdată, au fost înregistrate nereguli la înregistrarea contabilă a proiectului. Sistemul Informatic Unic Integrat, în valoare de 414.2 milioane de lei, reprezentând echipamente și servicii nu a fost înregistrat ca ”mijloc fix care funcționează ca un tot unitar și îndeplinește în mod independent o funcție distinctă”, ci pe componente ale sistemului. astfel, în mod eronat, în evidența tehnico-operativă, SIUI nu este reflectat ca un singur mijloc fix complex, iar în schimb au fost atribuite numere de inventar distincte pentru echipamente informatice, software și licențe, procedându-se similar și pentru fiecare serviciu prestat de furnizori.

„Actul medical are două faze: stabilirea diagnosticului și apoi precizarea tratamentului. E mai greu să confirmi, decât să tratezi. Similar, în cazul SIUI noi suntem acum în prima etapă. Identificăm cauzele care au dus la întârzierea termenelor de implementare și calculăm penalitățile, cu stabilirea răspunderii civile. Mergând mai departe, se impune urmărirea măsurilor pentru recuperarea prejudiciilor. În acest sens am sesizat DNA în cursul acestei săptămâni”, a declarat președintele CNAS.