La nivel global, numărul persoanelor care suferă de depresie, anxietate și burnout (epuizare psihică și fizică, din cauza stresului) este într-o continuă creștere. Ritmul alert în care trăim, o graniță tot mai slab conturată între viața personală și cea profesională și avansul tehnologiei sunt câteva dintre cauze.
Putem spune că aceste boli reprezintă cele mai mari amenințări la adresa bunăstării noastre, iar o stare emoțională precară duce la performanțe scăzute, inclusiv la locul de muncă.
Trendul global aflat în creștere al numărului mare de persoane care suferă de boli asociate stresului se confirmă și în România. Deși piața locală de sănătate emoțională (care include arii precum psihologie, psihoterapie, psihiatrie, logopedie, nutriție, coaching etc.) este fragmentată, valoarea acesteia a ajuns la 120 de milioane de euro, la nivelul anului 2019, și este pe un trend crescător, conform estimărilor Clinicii Oana Nicolau, una dintre cele mai cunoscute clinici de psihologie și psihoterapie din România, care include peste 60 de specialiști cu experiență în psihologie și psihoterapie.
Numărul oamenilor care apelează la un psiholog, în creștere
Creșterea numărului oamenilor care merg la psiholog și terapie este reflectată și de creșterea veniturilor înregistrate de clinică la nivelul anului 2019 – 3,6 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 30% față de anul anterior, în timp ce numărul de terapii a ajuns la 20.000, în creștere cu 44% față de 2018.
Cei mai importanți specialiști în psihologie din lume consideră că acum este mai important ca niciodată ca angajatorii să acorde o atenție tot mai mare sănătății psihice a angajaților lor.
În acest context, Clinica Oana Nicolau anunță lansarea a trei programe corporate care vin în întâmpinarea nevoilor emoționale ale angajaților din România, sub umbrela ByeStress, concept creat din dorința de a ajuta angajații să prevină și să trateze efectele burnout-ului asociat cu locul de muncă. Cele trei programe nou-lansate adresează companiilor de mărime medie și mare din România, din industrii precum IT, banking, BPO, telecom, audit, publicitate & marketing, FMCG, retail etc.
Corporate On-Site Therapy
Pornită de la lipsa de timp cu care se confruntă angajații, acest tip de abordare pe care o propunem companiilor presupune existența unui terapeut și a unui cabinet în cadrul companiei, pentru un anumit număr de ore lunar.
Scopul acestui tip de abordare este să le oferim angajaților un acces facil la o echipă acreditată de specialiști, care îi vor ajuta să gestioneze situațiile de criză, să ia decizii mai bune, să își dezvolte inteligența emoțională, să își crească stima de sine, să își îmbunătățească relațiile personale și profesionale și nu numai.
Angajații vor avea posibilitatea să ceară ajutorul unui terapeut de fiecare dată când simt că apar tensiuni la locul de muncă, indiferent de motiv, iar specialiștii Clinicii Oana Nicolau prezenți în cadrul companiei vor putea veni în întâmpinarea problemelor cu soluțiile potrivite.
Terapeut la birou
Pe lista beneficiilor companiilor care ar aduce un terapeut la birou se numără creșterea productivității și satisfacției angajaților, scăderea ratei de absenteism și crearea unui mediu de lucru mai plăcut. În acest mod, companiile vor putea atrage noi angajați și vor crește rata de retenție a celor deja existenți. În plus, prezența unui terapeut în cadrul companiei arată respectul cu care angajatorul își tratează angajații.
„Prezența unui cabinet de psihoterapie în locație asigură în primul rând ușurința accesului la servicii de specialitate pentru angajati. Mai mult decat atât, însă, investiția în acest beneficiu demonstrează și întărește angajamentul pentru bunăstarea și echilibrul oamenilor din firmă. Este o reală dovadă că angajații sunt văzuți și tratați ca oameni, nu ca resurse”, spune Vlad Ionescu, psihoterapeut în cadrul clinicii Oana Nicolau.
Corporate workshops
Bazate pe învățare experiențială și pe nevoia de formare a unor abilității imediate, workshop-urile sunt un alt mod util de a le furniza noi informații angajaților, cu o investiție minimă de timp. În acest mod, angajații vor avea, într-un mod accesibil, experiență practică de învățare și abilități pe care le pot aplica în viața de zi cu zi.
Specialiștii clinicii Oana Nicolau pot organiza workshop-uri cu o durată de două ore pe o gamă variată de teme care acoperă sfera sănătății emoționale, cum ar fi – work-life balance, nutriție, parenting, personal relationships și nu numai. Numărul participanților poate ajunge la 15-20, iar workshop-urile pot avea loc inclusiv la sediul companiei.
Corporate Emotional Health Audit
O altă abordare pe care o propunem pentru angajați este un instrument de măsurare a indicelui de sănătate emoțională a companiilor din România, pe o perioadă mai lungă de timp, delimitată.
În prima lună, angajații vor fi testați la standarde internaționale pentru a se obține o perspectivă clară și detaliată asupra stării lor actuale din punct de vedere emoțional. Ulterior, în următoarele luni, specialiștii clinicii Oana Nicolau vor dezvolta planuri personalizate de intervenție în cazul fiecărui angajat, pentru a le garanta dezvoltarea emoțională și profesională – angajații vor ști punctele lor slabe și punctele forte și ce pot face pentru a-și îmbunătăți abilitățile. Ulterior, ultima etapă va fi dedicată retestării pentru a măsura rezultatele obținute.
Această abordare a fost creată din nevoia companiilor de a măsura starea emoțională a angajaților lor, pe diferite arii, cum ar fi – nivelul de comunicare, modul în care privesc angajații mediul și cultura în care lucrează etc.
În afară de cele trei abordări propuse, specialiștii clinicii Oana Nicolau pot veni în întâmpinarea oricăror nevoi care țin de sănătatea emoțională a angajaților, întrucât investiția în bunăstarea lor duce la bunăstarea companiei în care lucrează.
Un angajat care reușește să mențină un echilibru între viața profesională și cea personală, care are timp pentru hobby-uri și își poate defini obiective de dezvoltare personală pe care să le urmeze, este un angajat care va merge la birou cu plăcere și va fi productiv.
Despre Clinica Oana Nicolau
Clinica Oana Nicolau a fost fondată în urmă cu 11 ani de către Oana și Sorin Nicolau și, în prezent, are peste 60 de specialiști din toate specializările care intră sub umbrela sănătății emoționale (psihologie, psihoterapie, psihiatrie, logopedie, nutriție, coaching etc.). Clinica se concentrează pe oferirea soluțiilor corporate pentru angajații companiilor din România din diferite industrii, misiunea sa fiind de a educa și schimba perspectivele asupra atenției acordate sănătății emoționale a angajaților.
Clinica Oana Nicolau se află într-un proces de extindere, atât la nivel local, cât și național. În prezent, are două sedii în București și unul în Cluj-Napoca, urmând deschiderea celei de-a treia clinici în București și cea de-a doua în Cluj-Napoca.