Potrivit raportului, 44 de milioane de aplicaţii destinate problemelor de sănătate au fost descărcate în 2011. Încă din 2009, cea mai promițătoare categorie de aplicații descărcate de utilizatorii de telefoane mobile erau aplicațiile medicale și de fitness. Piața aplicațiilor pentru mobil va ajunge la 26 de miliarde de dolari până în 2017, potrivit Mashable, iar 50% dintre cele mai descărcate aplicații vor fi cele pentru sănătate și fitness.
În afară de aceste aplicații, sunt foarte populare și dispozitivele care monitorizează starea de sănătate de la distanță.
Cele mai populare astfel de gadget-uri al momentului sunt brăţările care urmăresc câtă mişcare fac cei care le poartă, cum mănâncă, dorm sau cât alcool consumă şi îi atenţionează la excese. Cu ajutorul acestei aplicaţii, posesorii brăţării pot vizualiza datele stocate de brăţară, referitoare la obiceiurile lor de consum, mişcare sau odihnă şi vor primi sugestii de îmbunătăţire a stilului de viaţă, potrivit HealthCareGlobal.
Acestea sunt eficiente în monitorizarea la distanţă a pacienţilor şi s-a dovedit că folosirea lor poate reduce internările și presiunea asupra furnizorilor de servicii medicale prin scăderea frecvenței vizitelor solicitate de cei care suferă de afecțiuni cronice.
Tehnologiile mobile permit monitorizarea de la distanţă şi accesul direct al pacienţilor la medici atunci când vor să pună întrebări. De exemplu, un proiect-pilot de telemedicină derulat în 2011 în Marea Britanie, unde guvernul este principalul contribuabil în sistemul de sănătate, a avut ca rezultat o reducere cu 15% a vizitelor la medic, o reducere de 20% a intrărilor în sistemul de urgenţă, o reducere cu 14% a solicitărilor de internare şi, cel mai şocant, o reducere cu 45% a ratei de mortalitate, potrivit raportului Ernst&Young.
Sănătatea inteligentă: tehnologii noi care revoluționează medicina
8 septembrie 2013, 13:15
Ultima modificare în 8 septembrie 2013, 16:15
Dezvoltarea explozivă a tehnologiei şi, în special, a tehnologiilor mobile inteligente generează un impact puternic asupra întregului ecosistem medical global, arată raportul mHealth al Ernst & Young. Vorbim de aplicații și dispozitive destinate pacienților, cu scopul monitorizării proprii a stării de sănătate acceptate și "prescrise" în sistemele sanitare informatizate din lume.
Etichete: e-sanatate,
monitorizare,
program,
sanatate publica
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook