Activele entităţilor sancţionate sunt blocate pe plan internaţional, iar celor mai multe nave (13 nord-coreene şi 12 sub alte pavilioane) li se interzice intrarea în toate porturile lumii. 

Printre cele 21 de companii maritime de import-export supuse sancţiunilor se numără trei cu sediul în Hong Kong, printre Huaxin Shipping, care a livrat cărbune nord-coreean în Vietnam, în 2017. Alte două firme chineze, Shanghai Dongfeng Shipping şi Weihai World Shipping Freight, au transportat de asemenea cu navele lor cărbune din Coreea de Nord. Celelalte companii vizate sunt din Singapore, Samoa, Insulele Marshall şi Panama; 12 companii nord-coreene sunt acuzate de implicare în livrări clandestine de petrol şi carburanţi. 

Omului de afaceri Tsang Yung Yuan i se interzic deplasările internaţionale şi i-au fost blocate activele pentru contrabandă cu cărbune, cu complicitatea unui intermediar nord-coreean din Rusia. 

Conform Agerpres, pachetul de sancţiuni, adoptat la cererea Statelor Unite, este cel mai mare aprobat până acum de ONU împotriva regimului de la Phenian, precizează sursa citată. Organizaţia Naţiunilor Unite a impus în 2017 trei serii de sancţiuni, menite să descurajeze înarmarea Coreei de Nord şi să oprească finanţarea programelor de dezvoltare a rachetelor şi a armelor atomice nord-coreene. Potrivit unui raport al experţilor ONU, nord-coreenii au reuşit totuşi să obţină aproximativ 200 de milioane de dolari din exporturile de cărbune şi alte produse interzise, în perioada ianuarie-septembrie 2017. De asemenea, ei au ocolit pe mai multe căi restricţiile care afectează importurile de petrol. 

Sancţiunile au fost adoptate în contextul recentei apropieri între cele două Corei, remarcă AFP. Liderul de la Phenian, Kim Jong Un, urmează să se întâlnească, probabil în mai, cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, după un summit intercoreean anunţat pentru 27 aprilie. Cu toate acestea, Washingtonul insistă asupra menţinerii presiunii asupra Coreei de Nord până la realizarea unor progrese reale privind denuclearizarea.