Un fost pilot rus a stat de vorbă cu jurnaliștii de la Deutsche Welle despre impactul pe care îl are războiul Rusiei împotriva Ucrainei asupra industriei aviației. Acesta se plânge de faptul ca piloții au fost trimiși acasă, că li s-au redus salariile, în timp ce prețurile cresc tot mai mult, și spune că deja mulți au ales să părăsească țara.

Când Rusia a fost lovită de sancțiuni după invadarea Ucrainei, analiștii au spus că va dura aproximativ două luni pentru a vedea care va fi impactul asupra sectorului aviatic al țării. Acum încep să se vadă rezultatele scrie flipboard.com. 

Companiilor aeriene ruse li s-a interzis să zboare peste mare parte a Europei și Americii de Nord. Producătorii americani și europeni nu mai pot să vândă avioane, piese sau să ofere suport tehnic companiilor din Rusia. De aceea, există îngrijorări că Rusia se va abate din ce în ce mai mult de la cerințele globale de siguranță.

În plus, Rusia se teme că avioanele sale pot fi confiscate, așa că a anulat multe zboruri internaționale.

Pilotul rus a declatat pentru DW că mulți din colegii săi își caută acum joburi în străinătate. El este convins că lucrurile nu se vor schimba în Rusia pentru următorii 5 ani. ”Mulți piloți au părăsit deja Rusia, găsindu-și locuri de muncă în străinătate. Și eu am primit o astfel de ofertă și probabil nu voi mai rămâne în țară”, a declarat el.

În timpul pandemiei, centrele rusești au depășit rivali precum Londra Heathrow și Frankfurt datorită unei piețe interne în plină expansiune. Dar de la începutul războiului, Agenția Federală pentru Transport Aerian a Rusiei, Rosaviatsiya, a închis 11 aeroporturi mai mici, în mare parte în centrul și sudul țării, din motive de siguranță, potrivit Politico.

Confruntate cu traficul redus, aeroporturile au fost nevoite să-și concedieze angajații

Confruntate cu traficul redus, aeroporturile din Rusia au fost nevoite să concedieze angajații. La Șeremetievo, cel mai mare aeroport din Moscova, aproape o cincime din personal este în concediu; Vnukovo, un alt aerropot din capitală, a notificat aproape 2.000 de angajați despre posibile disponibilizări.

Cererea de zboruri interne este în scădere

Cererea de zboruri interne este în scădere, iar vânzările de bilete pe portalul de turism Tutu.ru au scăzut cu o treime în martie și aprilie, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. Aeroflot, transportatorul de stat inclus printre primii în valulul de sancțiuni occidentale, a înregistrat o scădere a numărului de pasageri din martie, cu o cincime față de anul precedent.

Sprijin guvernamental pentru a menține avioanele în zbor

Presa de stat rusă a raportat luna trecută că Moscova se gândește dacă să folosească aproximativ 107 miliarde de ruble (1,5 miliarde de euro) din fondul său suveran pentru recapitalizarea companiei aeriene.

„Este dificil să stabilim termene, dar ne uităm la o situație care se va prelungi”, a spus Volodimir Bilotkach, profesor de management al transportului aerian la Institutul de Tehnologie din Singapore.

„Spațiul aerian va fi închis, iar companiilor aeriene ruse li se va interzice să zboare în Europa și în alte țări, transportatorii ruși fiind pe lista neagră a UE”, adaugă el.

IrAero, cu sediul la Irkutsk, care operează zboruri interne și internaționale, a cerut sprijin guvernamental pentru a menține avioanele în zbor. Directorul său a sugerat, de asemenea, ca Moscova să transfere responsabilitatea pentru repararea motoarelor și piesele de schimb către compania-mamă a Saturn, United Engine Corporation, care este parțial deținută de statul rus.