Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit miercuri la Bruxelles prelungirea cu şase luni a sancţiunilor instituite împotriva Rusiei, până la sfârşitul lunii ianuarie, relatează agenţiile AFP şi Reuters, citând surse diplomatice.
'Textul ce prevede prelungirea sancţiunilor până la 31 ianuarie a fost prezentat' ambasadorilor UE şi a fost aprobat prin 'consens', a declarat pentru AFP una dintre aceste surse neprecizate. Decizia urmează să fie aprobată de miniştrii europeni de externe, care se vor reuni luni la Luxemburg.
Sancţiunile adoptate împotriva Rusiei după anexarea Crimeii şi declanşarea conflictului armat din estul separatist al Ucrainei expiră la sfârşitul lunii iulie, astfel că blocul comunitar trebuie să ia o decizie privind prelungirea lor. Aceste sancţiuni prevăd interdicţii de viză şi îngheţarea conturilor unor responsabili ruşi sau ucraineni proruşi, precum şi măsuri împotriva unor companii ruse din sectoarele militar, petrolier şi bancar.AGERPRES