70-6870-35_semnintrebare.jpgÎn ce situaţii poate intra o societate comercială sub incidenţa Legii nr. 654/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor?
Lucia Petrescu – Bucuresti

Consideratii juridice cu privire la categoriile de persoane aflate sub incidenţa Legii nr. 656/ 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism:

Potrivit art. 8 din Legea nr. 656/ 2002, intră sub incidenţa legii:
a) băncile, sucursalele băncilor străine, instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine;

b) instituţiile financiare, cum sunt: fonduri de investiţii, societăţi de investiţii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de depozitare, de custodie, societăţi de servicii de investiţii financiare, fonduri de pensii şi alte asemenea fonduri, care îndeplinesc următoarele operaţiuni: creditarea, incluzând creditul de consum, creditul ipotecar, factoringul, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasingul financiar, operaţiuni de plăţi, emiterea şi administrarea unor mijloace de plată, cărţi de credit, cecuri de călătorie şi altele asemenea, acordarea sau asumarea de garanţii şi subscrierea de angajamente, tranzacţii pe cont propriu sau în contul clienţilor prin intermediul instrumentelor pieţei monetare, cecuri, ordine de plată, certificate de depozite, schimb valutar, produse financiare derivate, instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare, participarea la emiterea de acţiuni şi oferirea de servicii legate de aceste emisiuni, consultanţă acordată întreprinderilor în probleme de structură a capitalului, strategia industrială, consultanţă şi servicii în domeniul fuziunilor şi al achiziţiilor de întreprinderi, intermedierea pe pieţele interbancare, administrarea de portofolii şi consultanţă în acest domeniu, custodia şi administrarea valorilor mobiliare, precum şi sucursalele din România ale instituţiilor financiare străine;

c) societăţile de asigurări şi reasigurări, precum şi sucursalele din România ale societăţilor de asigurări şi reasigurări străine;

d) agenţii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, amanet, vânzări-cumpărări de obiecte de artă, metale şi pietre preţioase, dealeri, turism, prestări de servicii şi orice alte activităţi similare care implică punerea în circulaţie a valorilor;

e) auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală, contabilă ori financiar-bancară;
e1) notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau administrării unei societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum şi în cazul în care îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;

f) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;

g) oficiile poştale şi persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de bani, în lei sau în valută;

h) agenţii imobiliari;

i) Trezoreria Statului şi autorităţile vamale;

j) casele de schimb valutar;

j1) asociaţiile şi fundaţiile.

k) orice altă persoană fizică sau juridică, pentru acte şi fapte săvârşite în afara sistemului financiar-bancar.

Singura categorie care ar putea fi aplicabilă societăţilor comerciale care nu desfăşoară activităţi speciale (exemplu jocuri de noroc, amanet, punere în circulaţie de valori) este lit. k).

Pentru a stabili aplicabilitatea acestui articol, trebuie făcută distincţia între societăţile comerciale care efectuează operaţiunea doar în cadrul sistemului financiar-bancar şi societăţile comerciale care efectuează operaţiuni şi în afara acestui sistem. Reprezintă operaţiuni efectuate în afara sistemului financiar-bancar, operaţiunile a căror finalizare nu se derulează în sistemul financiar-bancar, cum ar fi: schimbul în natură, operaţiuni ce nu implică instituţii financiar-bancare, încasări şi plăti în numerar etc.

I. În cazul în care o societate efectuează toate operaţiunile în cadrul sistemului financiar-bancar, ea nu este obligată să raporteze la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

II. În cazul în care o societate efectuează operaţiuni în afara sistemului financiar-bancar, se face distincţia :

1. societăţi care efectuează operaţiuni mai mari de 10.000 de euro

Acestea vor raporta Oficiului, în cel mult 24 de ore, efectuarea operaţiunilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele. De asemenea, au obligaţia să stabilească identitatea clienţilor la iniţierea unor relaţii de afaceri, deschiderea unor conturi sau oferirea unor servicii. În cazul în care există vreo îndoială asupra împrejurării că un client acţionează în nume sau în interes propriu sau dacă este cert că acesta nu acţionează astfel, societăţile au obligaţia să ia toate măsurile rezonabile pentru a obţine date despre identitatea reală a persoanei în numele sau în interesul căreia acţionează acest client, inclusiv de la Oficiu. Obligaţia de identificare a clienţilor este necesară şi în cazul altor operaţiuni decât cele arătate mai sus, a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se desfăşoară prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele. Societăţile sunt obligate să desemneze una sau mai multe persoane care au responsabilităţi în aplicarea prezentei legi, ale căror nume vor fi comunicate Oficiului, împreună cu natura şi cu limitele responsabilităţilor menţionate. Acestea au şi obligaţia de a raporta orice tranzacţie, dacă există suspiciuni că abaterile de la normalitate au ca scop spălarea banilor sau finanţarea actelor de terorism. Pentru fiecare tranzacţie suspectă se va întocmi un raport scris, în forma stabilită de Oficiu, care va fi transmis imediat acestuia.

2. societăţi care efectuează operaţiuni mai mici de 10.000 de euro

Aceste societăţi au obligaţia să stabilească identitatea clienţilor, asa cum am arătat la pct. 1, precum obligaţia de a desemna o persoană responsabilă în aplicarea legii, al cărei nume va fi comunicat Oficiului, precum şi obligaţia de a raporta tranzacţiile suspecte. Încălcarea obligaţiei de a desemna o persoană responsabilă în aplicarea legii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 15.000 la 50.000 RON.