Situat „strategic” intre marcile Mercedes, BMW, Renault si Smart, standul Dacia de la Salonul Auto din Paris prezinta in premiera modelul Sandero cu motorizare diesel.
Acesta are o lungime de 4,02 metri, latimea de 1,74 metri, iar inaltimea sa masoara 1,53 metri, in timp ce ampatamentul are dimensiunea de 2,58 m.
Sandero diesel are o capacitate de incarcare de maxim 1.200 dm3, cu bancheta din spate rabatata. In cazul in care aceasta este in pozitia normala, volumul portbagajului scade la 320 dm3.
Sandero diesel este echipat cu un propulsor de 1,5 litri si 70 CP, putand fi comandata si o versiune mai dinamica, ce dezvolta 85 CP. Propulsorul 1,5 dCi este echipat cu a doua generatie de injectie directa Common Rail.
Cele doua versiuni de motorizare diesel au un consum mediu de circa 4,5 si respectiv 4,6 l/100km, oferindu-i astfel lui Sandero dCi posibilitatea de a concura fara probleme cu celelalte compacte diesel aflate pe piata. In aceslasi timp, emisiile de CO2 sunt de numai 120g/km.
Cutia de viteze pentru versiunea dCi 70 este manuala in cinci trepte, de tipul JH3. Pentru varianta dCi 85 este disponibila o cutie tot manuala, in cinci trepte, de tipul JR5.
Motorul dCi 85 este capabil sa-l accelereze pe Sandero diesel de la 0 la 100km/h in 13 secunde. Viteza maxima ce poate fi atinsa cu Sandero diesel este de 157 km/h pentru versiunea dCi – 70 CP si 167 km/h pentru dCi – 85 CP. Capacitatea rezervorlui este de 50 litri.