Cind Big-Ben anunta ora unu, i Anglia icepe pauza de masa. O armata de domni spilcuiti, imbracati i costume negre si camasi albe, eventual purtind si o umbrela atirnata de brat, se revarsa din cladirile de beton si sticla si intra i fast-food-uri sau se opresc pe bancile din parcuri. Majoritatea citesc ziarele si isi maninca tacticos sandvisurile. Acestea fie au fost facute acasa, fie sunt cumparate de la una dintre multele firme care fabrica sandvisuri. Se poate vorbi, i Marea Britanie, chiar de o industrie a sandvisurilor. Exista sute de fabricanti, mii de retete, concursuri de profil, reviste de specialitate, simpozioane, sindicate si chiar Asociatia Britanica a Sandvisurilor.
Rominii cunosc de mult inventia lordului Sandwich. Dar putini stiu cum sunt adevaratele sandvisuri pe care le maninca englezii. „Tehnologia” si „reteta” sunt oarecum cunoscute din celebrul scheci cu Mr. Bean. Difera doar „utilajele” folosite si „ingredientele”.
Patronul a „furat” meseria de la vecini
in urma cu un an si jumatate, doi oameni de afaceri, un romin si un englez care cunosteau bine succesul sandvisurilor din Anglia, s-au gindit sa icerce lansarea unor produse similare pe piata romineasca. Florin Balu si Ben Greig erau asociati de sase ani i alta firma, iar noua afacere, Snack Attack, au iceput-o tot impreuna. „Ben locuia pe vremea aceea exact linga o fabrica de sandvisuri, am vizitat-o si ne-a placut ideea. Am considerat ca o sa prinda imediat i Rominia, pentru ca suntem o natiune de gurmanzi. Am gasit o fabrica completa i Anglia, am cumparat-o si am adus-o i Rominia”, spune Florin Balu.
A urmat apoi o perioada i care s-a cautat o locatie, s-au instalat utilajele, au fost facute probele tehnologice si au fost instruiti oamenii. Directorul de productie a facut un training i Anglia, au fost cumparate carti cu sute de retete de sandvisuri, iar i ianuarie 2000 primul sandvis iesea pe banda rulanta a fabricii. Daca procesul de fabricatie nu a ridicat probleme prea mari, nu acelasi lucru se poate spune despre materiile prime. Au fost testate mezeluri si legume de la mai multi fabricanti pina i momentul i care a fost ales un furnizor. Piinea a ridicat cele mai mari probleme. „Piinea trebuia sa aiba un anumit gust, o anumita umiditate, trebuia sa nu faca firmituri. Am trimis piinea i Anglia, la analize, si ne-am consultat cu ei pina am obtinut structura ideala pentru sandvisuri”, afirma Ben Greig.
Intrarea i fabrica seamana cu intrarea itr-un laborator NASA, iar echiparea pentru intrare este un adevarat ritual. in primul rind se pune pe cap o boneta elastica asemanatoare cu chipiile purtate de legionarii francezi i Africa. Urmeaza icaltarea unor „galosi” de unica folosinta, operatiune care se face dupa o procedura stricta. Piciorul icaltat cu galosul se trece peste un parapet pe care nu il poti ocoli, apoi se pune alt galos i celalat picior, si i cele din urma se trece cu ambele picioare de parapet. Important este ca pantofii cu care s-a circulat pe afara sa nu atinga zona de dincolo de parapet. Se imbraca apoi un halat, si toata lumea se spala pe miini la o chiuveta actionata cu pedale. Dupa care, printr-o usa se patrunde i fabrica. Aceasta este de fapt un urias frigider, lucrindu-se la o temperatura de citeva grade Celsius.
intr-o prima camera, legumele, mezelurile si brinza folosite sunt preparate pentru a fi puse pe sandvis. Salata este spalata si centrifugata pentru a se usca, sunt curatate ouale fierte, se feliaza sunca si cascavalul la dimensiunile dorite. Apoi toate ingredientele gata pentru a fi puse pe sandvisuri se pun i cutii si merg la linia de productie. Aici, pe o banda automata, feliile de piine sunt unse mecanic cu margarina. Pe feliile de piine, muncitoarele imbracate cu pulovere groase si cu caciuli pun, i functie de reteta, ingredientele. La capatul benzii, sandvisurile sunt taiate cu un ferastrau electric. Acestea sunt introduse apoi i cutiile speciale importate din Anglia si sunt trecute printr-un aparat care detecteaza toate posibilele corpuri straine ajunse i sandvis. Dupa ce ambalajul se sigileaza, acestea sunt depozitate itr-o camera frigorifica, iar a doua zi pornesc spre clienti. Productia este programata strict i functie de numarul de comenzi si de variantele cerute de fiecare. Comenzile vin pina seara la ora cinci, si i functie de structura lor se pregatesc ingredientele pentru a doua zi si se fabrica strict numarul si sortimentele comandate. Pe banda intra succesiv fiecare sortiment programat, iar cind acesta se schimba, lucratoarele isi ilocuiesc manusile de cauciuc.
Capacitatea de productie este de 30.000 de bucati pe zi, iar i acest moment fabrica produce zilnic doar 3.000 de sandvisuri. „Practic, i prezent sponsorizam fiecare sandvis produs din cauza costurilor fixe si productiei mici pe care se repartizeaza acestea. Pragul de rentabilitate se atinge la 7.000 de bucati produse pe zi”, afirma Florin Balu.
Termenul de garantieda batai de cap
Distributia este facuta i prezent chiar de Snack Attack, dar acestia vor sa delege aceasta activitate unui partener si sa se ocupe doar de productie. Termenul de garantie redus al sandvisurilor (trei zile pentru sandvisurile englezesti si o zi pentru cele pentru studenti) impiedica vinzarea acestora la distante mari de fabrica. Clientii sunt firme mari care asigura masa angajatilor, unele baruri si discoteci, lanturile de benzinarii si magazinele Metro din Bucuresti si Brasov. Cum marfa este perisabila, Snack Attack da clientilor noi drept de retur timp de doua saptamini. Scopul acestei facilitati este ajutarea clientului sa-si dimensioneze stocul optim pe care sa-l comande, astfel icit sa nu i se strice sandvisurile i vitrina. Pretul sandvisurilor transportate de firma la institutia care le comanda este de 18.500 pentru o cutie, indiferent de sortiment. Chiar daca costurile de productie nu sunt aceleasi, firma a decis sa niveleze toate preturile la o valoare medie.
in viitor, cei de la Snack Attack si-au propus sa dea atacul decisiv pe piata gustarilor rapide. Concurenti propriu-zisi care sa faca tot sandvis-uri sunt foarte putini si neimportanti. Dar i loc de sandvis, se poate cumpara un baton de ciocolata, un croissant sau un hamburgher. L?inta ar fi impunerea sandvisului preambalat i obiceiurile de consum ale rominilor, iar o modalitate de atingere a acesteia a fost deja conturata. „Vom deschide i curind un fastfood specializat i sandvisuri, la fel ca cele din Anglia. Se vor vinde sandvisuri reci, salate, sucuri si cafea. Mai trebuie doar sa gasim o locatie itr-o zona cu cladiri de birouri”, icheie Florin Balu.