SANITAS cere demisia ministrului Sănătății și va intra în grevă pe 25 noiembrie

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis organizarea unei greve de avertisment în data de 25 noiembrie, urmată de grevă generală pe termen nelimitat, începând din 28 noiembrie, reprezentanţii federaţiei solicitând, totodată, demisia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

"Pe 25 noiembrie vom organiza grevă de avertisment, între orele 8,00-10,00, iar pe 28 noiembrie vom declanşa greva generală pe termen nelimitat în sistemul sanitar. A doua decizie luată în unanimitate de Federaţia Sanitas: vom cere demisia ministrului Eugen Nicolăescu pentru că nu a rezolvat nimic din ce am cerut până acum şi solicităm implicarea de urgenţă a premierului să rezolve problemele din sănătate. Suntem deschişi să fim invitaţi la orice negociere care va rezolva problemele pe care noi le-am ridicat", a explicat prim-vicepreşedintele organizaţiei sindicale, Marius Sepi, la un post de televiziune, potrivit Agerpres.

Acesta a precizat că, în timpul grevei generale, va fi asigurată o treime din servicii, în general doar urgenţele.

SANITAS reunește peste 110.000 de membri de sindicat din toate categoriile de personal din sistemul sanitar.