SANITAS solicită finalizarea şi aprobarea modificării la legea cadru privind salarizarea personalului bugetar

Federaţia sanitară SANITAS solicită finalizarea şi aprobarea cât mai rapidă a modificării la legea cadru privind salarizarea personalului bugetar, se arată într-un comunicat, potrivit Agerpres.

"Constatăm că, în această lună, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care are ca scop modificarea Legii 153/2017 (privind salarizarea personalului plătit din funduri publice, n.r.) a suferit repetate corecturi şi completări, fără să se ajungă la o formă finală până la acest moment, fapt care nu face decât sa ne îngrijoreze. Este adevărat că, în toată aceasta perioadă, Federaţia SANITAS a avut acces la formele intermediare ale proiectului de act normativ şi a făcut o serie de propuneri şi amendamente suplimentare, toate în concordanţă cu cele discutate şi acceptate în şedinţa Consiliului Naţional SANITAS din 26 octombrie", potrivit comunicatului.

Conform sursei citate, SANITAS a venit cu patru solicitări, printre care: eliminarea raportării sporurilor pentru drepturile salariale aferente activităţii prestate în linia de gardă; reformularea unor articole pentru a se preveni eventuala diminuare a veniturilor funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică (în perioada 2018 – 2022); eliminarea obligativităţii impuse medicilor de a efectua gărzi în afara programului normal de lucru; renunţarea la formulări care lasă loc la interpretări ale prevederilor legale, în defavoarea diferitelor categorii profesionale de angajaţi din sistemul de sănătate şi asistenţă socială.