Se intampla in urma cu 12 ani, intr-un moment in care presa romaneasca isi cauta identitatea prin noianul de publicatii aparute peste noapte. Ceea ce pe atunci am crezut ca va fi o efemera, dar interesanta experienta personala, a devenit, mai repede decat mi-am inchipuit, o cariera. M-am intrebat adesea ce anume m-a tinut legat atata vreme de presa scrisa. Raspunsul a venit de la sine: faptul ca nu trece o zi fara sa invat ceva nou. M-am simtit intotdeauna privilegiat pentru sansa de
Se intampla in urma cu 12 ani, intr-un moment in care presa romaneasca isi cauta identitatea prin noianul de publicatii aparute peste noapte. Ceea ce pe atunci am crezut ca va fi o efemera, dar interesanta experienta personala, a devenit, mai repede decat mi-am inchipuit, o cariera. M-am intrebat adesea ce anume m-a tinut legat atata vreme de presa scrisa. Raspunsul a venit de la sine: faptul ca nu trece o zi fara sa invat ceva nou. M-am simtit intotdeauna privilegiat pentru sansa de a afla lucruri importante inaintea altora. Dar adevarata satisfactie a fost cea de a le comunica, de a le transmite mai departe tuturor celor care au nevoie de ele, cat se poate de prompt si intr-o maniera cat mai clara si obiectiva. Talentul oricarui jurnalist, indiferent de domeniul pe care il acopera, este de a translata informatiile intr-un limbaj accesibil, si in asa fel incat mesajul comunicat sa se ridice deasupra oricaror suspiciuni. Zilele trecute, Ionut Popescu imi spunea ca pentru el verbul de baza este “a intelege”. Este ceea ce si pentru echipa de la Capital, careia i se (re)alatura dupa o pauza de cativa ani, reprezinta punctul de pornire a tuturor cautarilor. Acesta a fost si va ramane “secretul”, daca putem sa-l numim astfel, al propulsarii si mentinerii revistei Capital in pozitia de lider al publicatiilor economico-financiare in tot acest timp. Ne aflam acum in fata unui nou inceput. Dupa ani in care a avut o contributie extrem de valoroasa la renumele si pozitia Capital pe piata, Andreea Rosca imi preda stafeta. Pentru mine, este o imensa provocare si, in acelasi timp, o noua ocazie de a invata mai mult si de a intelege mai bine. Mergem mai departe cu planuri ambitioase, cu o echipa editoriala puternica si profesionista si cu experienta lui Ionut Popescu. Consolidarea pozitiei Capital pe piata publicatiilor de profil, lansarea de noi suplimente si Topuri, precum si imprimarea unui ton mai incisiv temelor abordate in paginile revistei sunt doar cateva dintre obiectivele noii echipe de conducere. Nu va fi deloc simplu, dar plecam la drum convinsi ca respectul cititorilor se castiga si dovedind ca ne pliem criticilor si ca putem invata din propriile greseli. Capital a demonstrat, in toti acesti ani, ca este o publicatie echilibrata si obiectiva, care pune interesul cititorilor mai presus de orice. Este ceea ce va guverna intotdeauna intreaga sa activitate. Iar revenirea lui Ionut Popescu inseamna intoarcerea unui ziarist de valoare, a carui experienta, inclusiv de cealalta parte a baricadei, ne va ajuta sa privim lucrurile in ansamblul lor.