Sectorul bancar romånesc are prea puţine bănci şi bancheri în măsură să impună respect într-o piaţă matură.
Venirea la cårma Băncii Comerciale Romåne a unui bancher de la Barclays poate marca începutul unei noi perioade în sectorul financiar romånesc, care are astfel şansa unei mult întårziate maturizări. Dominic Bruynseels, noul CEO al BCR, este un bancher cu experienţă în pieţe emergente mult mai avansate decåt Romånia. Experienţa îi oferă avantajul de a aduna toate bunele şi relele din aceste pieţe, pentru a reaşeza şi chiar arde anumite etape în evoluţia sistemului bancar autohton. În acest scop, dl Bruynseels trebuie însă să facă distincţia dintre realităţile pieţei bancare autohtone şi miturile perpetuate în legătură cu aceasta.
Perioada care se poate încheia odată cu venirea dlui Bruynseels la BCR este cea a jucătorilor de Divizia C, care continuă să ciupească părticele de cote de piaţă bazåndu-se mai mult pe un oportunism facil, care exploatează slăbiciuni şi goluri din sistem, decåt pe viziuni reale de dezvoltare. Sectorul bancar romånesc are prea puţine bănci şi bancheri în măsură să impună respect într-o piaţă matură. Ca în multe alte pieţe emergente, cererea mare şi lipsa de educaţie bancară a publicului au ajutat la tolerarea unor mediocrităţi manageriale. Profiturile au curs gårlă chiar şi în lipsa ideilor cu adevărat originale. În acest context, strategiile, produsele şi tehnologiile din sistem sunt råncede, cu rare şi palide excepţii.
Ca într-o mare parte a restului economiei, cauza fundamentală a acestei „încremeniri în proiect“ din sistemul bancar este penuria acută de forţe umane. Disperarea cu care se vånează oameni facilitează tolerarea neperformanţei. De la casieriţe impertinente care greşesc explicarea produselor şi a comisioanelor pånă la şefi de sucursală care permit erori sau ingineri de sisteme informatice care perpetuează proceduri fără noimă, toată lumea îşi permite luxul comodităţii – asta pentru că un loc de muncă într-o bancă este mult prea uşor de obţinut.
Exemplele acestei stări de fapt sunt multe: forţarea clienţilor să aibă multiple carduri şi conturi pentru aceleaşi operaţiuni, cu scopul încasării comisioanelor, sau proceduri inadecvate de gestionare a informaţiilor, care duc la furt de identitate. Dacă ne raportăm la fraudele anilor ’90, e vorba de o serie nesfårşită de mici inconveniente. Dacă ne raportăm la o piaţă matură, avem de-a face cu tertipuri tolerate de un public prea îngăduitor şi de lipsa unei concurenţe autentice.
Romånia are prea multe bănci care fac mulţi bani mult prea repede pentru a putea vorbi de o concurenţă autentică. Un climat concurenţial veritabil forţează jucătorii să atingă un nivel de performanţă, să se ajusteze permanent la nevoile clientului şi nu doar să arunce pe piaţă produse cu comisioane ascunse, carduri cu „goluri“ pe care uită să le explice sau credite „împachetate“ şi våndute la suprapreţ. Spre deosebire de colegii săi, dl Bruynseels a avut de-a face cu alte experienţe.
Dar toate slăbiciunile de mai sus pot deveni oportunităţi pentru un bancher ca dl Bruynseels, care poate da tonul unor schimbări importante, fiindcă BCR este (încă) prima bancă din sistem. Rămåne de văzut în ce măsură va începe într-adevăr o nouă etapă de evoluţie a acestui sistem şi cum vor răspunde restul jucătorilor din piaţă.
