"O amnistie în masă ar fi incorectă. Ar fi imposibil şi contrar caracterului nostru să iniţiem expulzări în masă", a explicat Obama, în cursul unei scurte alocuţiuni la Casa Albă.
"Suntem şi vom fi întotdeauna o naţiune de imigranţi", a adăugat el.
În contextul pasivităţii manifestate de Congres în această problemă, Obama a declarat că "autoritatea legală" conferită de funcţia sa îi permite să facă sistemul de imigraţie american "mai just şi mai echitabil".
Una dintre măsurile prezentate de Obama prevede că imigranţii ilegali care locuiesc mai mult de cinci ani în Statele Unite şi au un copil american sau posedă un statut de rezident permanent vor putea obţine un permis de muncă pe termen de trei ani.
Administraţia apreciază că această măsură i-ar viza pe jumătate din cei 11 milioane de imigranţi ilegali care trăiesc în Statele Unite. Marea majoritate sunt originari din Mexic şi America Centrală.
"Cei mai mulţi dintre aceşti imigranţi se află aici de mult timp. Ei muncesc din greu, ocupă locuri de muncă dificile şi prost plătite. Ei se roagă în bisericile noastre. Mulţi dintre ei au copii născuţi în Statele Unite sau care şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii aici. Speranţele lor, dorinţele şi patriotismul lor sunt similare cu ale noastre", a afirmat Obama.
El a subliniat, de asemenea, că nu este vorba de o "amnistie", răspunzând în mod indirect adversarilor săi republicani care îl acuză de abuz de putere.
Adversarii republicani ai preşedintelui Barack Obama au calificat drept anticonstituţional proiectul de regularizare a situaţiei în care se află cinci milioane de imigranţi ilegali şi au promis că vor lupta împotriva acestei decizii în Congres şi în justiţie, relatează AFP.
"Acesta nu este modul în care trebuie să funcţioneze democraţia nostră", a declarat preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner. "Preşedintele Obama a afirmat anterior că nu este nici rege, nici împărat, însă se comportă de parcă ar fi".
Măsurile lui Obama "sunt anticonstituţionale şi ameninţă democraţia noastră", a afirmat reprezentantul republican Michael McCaul.
Secretarul pentru Justiţie din statul Texas, guvernator începând din ianuarie, a anunţa joi că va prezenta acest caz în faţa justiţiei.
"Locuitorii din Texas au remarcat în mod direct costurile şi consecinţele politicii dictatoriale a preşedintelui Obama în materie de imigraţie", a declarat Greg Abbott, un republican, potrivit unui comunicat.
Aceleaşi ameninţări răsună şi în Congres, unde senatorul republican John McCain şi alţi parlamentari au evocat posibilitatea de a contesta măsurile lui Obama în faţa tribunalelor.
Republicanii reflectă în decursul mai multor săptămâni asupra modului în care ar putea împiedica Executivul american să ofere permise temporare de muncă milioanelor de imigranţi ilegali.
Legiile privind finanţele pe 2015, care urmează să fie adoptate până pe 11 decembrie, ar putea deveni un mijloc de rezistenţă al aleşilor conservatori.
"Imigraţia este un subiect care trebuie să fie dezbătut şi decis de către reprezentanţii poporului, nu prin decret", a subliniat John McCain.