Dacă brusc i se scad cuiva veniturile cu un sfert sau pensia şi alte beneficii cu 15 la sută, şansele de a rambursa un credit la timp, sau în totalitate, încep să se reducă. Este ceea ce Moody’s Investors Service s-a simţit obligat să le spună clienţilor, luni, într-o notă care examinează impactul ultimelor măsuri de austeritate din România cu privire la calitatea activelor băncilor locale, notează Financial Times.

Acesta nu este un avertisment de dezastru iminent – ci privind un ”icerberg” care ameninţă în ceaţa economică, relevă ziarul menţionat.

Dacă la măsurile de reducere a veniturilor se adaugă probabilitatea ca aproximativ 200.000 din cei 1,4 milioane de lucrători din sectorul public să-şi piardă locurile de muncă în lunile următoare, atunci perspectivele pentru sistemul bancar încep să arate chiar mai deprimant.

Potrivit Moody’s, creditele de consum se cifrează la 36 la sută din împrumuturile bancare româneşti totale iar „pachetul de austeritate este de natură să exacerbeze provocările activelor de calitate ale unor bănci locale şi să exercite o presiune suplimentară asupra rentabilităţii lor pe termen scurt şi mediu.”

Cu toate acestea, există o serie de motive pentru care investitorii nu trebuie să se grăbească să se pună la adăpost. Creditele pentru angajaţii din sectorul public nu sunt semnificative, spun autorităţile de reglementare şi bănci locale, care este posibil să restructureze creditele problemă ale salariaţilor din administraţia publică, pentru a se asigura că acestea nu merg rău.

Chiar dacă aceste eforturi vor fi nereuşite, băncile româneşti au un amortizor generos împotriva pierderilor de împrumut – o rată medie de adecvare a capitalului de 14,7 la sută din martie 2010.

Creditele neperformante au crescut la 17,2%

Totuşi, pentru investitorii şi proprietarii străini care speră într-o revenire ameliorată a rentabilităţii capitalurilor proprii în acest an, aceste avertismente nu sunt tocmai un motiv de jubilare, comentează FT. După un 17 la sută RoE în 2008, băncile româneşti au reuşit doar un jalnic 2,7 anul trecut, în condiţiile în care provizioanele pentru pierderile din credite (şi costurile de finanţare) au crescut.

Creditele neperformante, care includ împrumuturile clasificate drept îndoielnice, au crescut substanţial la 17,2 la sută, în luna martie, de la 6,5 la sută la sfârşitul anului 2008.

În contextul în care economia ar putea să se contracteze în continuare cu 0,5 la sută în acest an, Moody’s constată că o posibilă continuare a acestei tendinţe negative de credite neperformante ‘ar putea pune în pericol nu numai profitabilitatea bancii, ci şi nivelurile de solvabilitate.

În condiţiile în care board-ul FMI este convocat peste o săptămână pentru a discuta dacă să plătească următoarea tranşă de asistenţă pentru România, această evaluare destul de sumbră poate acorda o pauză de gândire înainte de a aplauda noua ardoare pentru austeritate a Bucureştiului, consideră FT.

SURSA: Agerpres

DETALII:
Citiţi în ediţia de săptămâna viitoare a revistei Capital o amplă analiză despre modul în care măsurile de austeritate vor afecta procesul de creditare.