Programul de garanții pentru credite Prima Casă a epuizat aproape jumătate din fondurile alocate pentru acest an în doar cinci luni de funcționare. Beneficiarii garanțiilor încep să ia credite mai mari decât în anii trecuți, potrivit datelor Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).
Consiliul general al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială recomandă Guvernului să evalueze oportunitatea recalibrării programului Prima Casă din punct de vedere social, prin revizuirea condițiilor de accesare a acestui program, cu menținerea unui grad de îndatorare sustenabil.
În acest an au fost acordate deja 9.400 de credite Prima Casă, iar circa 700 de solicitări de garantare sunt în curs de acordare. Plafonul distribuit la începutul anului, în cuantum de 1,92 miliarde lei, a fost utilizat în proporție de 49,61%, reprezentand 954,39 milioane lei.
Comparativ cu anul 2017, valoarea medie a garanțiilor acordate pentru creditele Prima Casă a înregistrat o creștere de 7%, de la 94,7 mii lei la 101,2 mii lei, iar ponderea imobilelor noi achiziționate prin program a atins 60%.
“Aproape 70% din beneficiarii programului sunt tineri cu vârste între 25 și 35 de ani, iar 12% au mai puțin de 25 de ani. De aproape zece ani, în fiecare zi, 65 de tineri sau familii s-au mutat în primele lor case” a declarat Alexandru Petrescu, directorul general al fondului de garantare.
În primele cinci luni ale anului 2018, șase din zece beneficiari ai programului Prima Casă au ales achiziționarea unei locuințe cu două camere, în timp ce locuințele cu trei camere ocupă locul al doilea în preferințele beneficiarilor, cu o pondere de aproximativ 30%.
În topul județelor cu cele mai multe locuințe achiziționate prin program se situează zona București – Ilfov (peste 3.500 de locuințe), urmată de Brașov (circa 700 de locuințe) și, la distanță mică, de Iași și Cluj.
Cele aproape două miliarde de lei alocate în acest an au fost împărțite la 15 bănci participante, după noi reguli. Plafonul de garanții aprobat de Ministerul Finanțelor Publice pentru acest an este cu 20% mai mic față de cel din 2017.
La finalul anului trecut, Ministerul Finanţelor Publice a venit cu regulile de funcţionare noi ale programului, valabile din 2018.
Până anul acesta, plafonul de garanţii Prima Casă, distribuit anual de Fondul de Garantare, se aloca băncilor cu cea mai mare cotă de garanţii atrase din totalul garanţiilor puse la dispoziţie de stat într-un an. Anul acesta, instituţiile de credit înscrise în program au primit un raport de evaluare pe baza căruia s-au alocat noile plafoane.
Practic, băncile dependente de programul de creditare Prima Casă şi cele cu multe dosare incomplete pot pierde de anul acesta până la 20% din plafonul de garanţii care le-a fost alocat în 2017. Cu alte cuvinte, sunt favorizate băncile în bilanţul cărora creditele Prima Casă au cea mai mică pondere în totalul creditelor clasice pentru locuinţe acordate de acea bancă persoanelor fizice. În acelaşi timp, sunt penalizate băncile cu cele mai multe dosare invalidate de Fondul de Garantare. De asemenea, sunt penalizate instituţiile de credit care care au beneficiat cel mai mult de pe urma Prima Casă.
Mai exact, dacă o bancă are o „cotă de piaţă“ pe Prima Casă de 20%, anul acesta i s-ar cuveni un plafon de garanţii de 400 mil. lei. Această sumă urmează să fie tăiată în funcţie de raportul de evaluare. Sumele rămase în urma tăierii sunt constituite ca „bufer“ şi vor fi redistribuite celorlalte bănci. Evaluările se vor face cel puţin trimestrial.
O altă noutate cu care vine programul în acest an este reducerea marjei maxime de dobândă de la 2,5% la 2% pentru construcţia de locuinţe. Executivul a redus deja marja de dobândă încă din 2016 pentru achiziţia de locuinţe, care este tot la 2%. Astfel, dobânzile creditelor Prima Casă sunt formate acum din dobânda ROBOR cu scadenţă la trei luni, care astăzi este de 2,79%, şi o marjă de 2%.
Programul este derulat prin intermediul Bancpost, Banca Comerciala Roman, BRD – Groupe Societe Generale, CEC Bank, Credit Agricole Bank Romania, Garanti Bank, ING Bank, Leumi Bank Romania, Marfin Bank, OTP Bank Romania, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Banca Romaneasca, Banca Transilvania și Unicredit Bank.
Noua strategie de alocare a plafoanelor se aliniază cu reducerea graduală a intervenției statului în procesul de creditare ipotecară prin garantare, anunțată prin Strategia Programului Prima Casă 2017-2021, în contextul dezvoltării pieței creditului ipotecar și a creșterii accesului populației la produsele standard ale băncilor. În 2019 și 2020 sunt alocate granții în valoare de două miliarde de lei pe fiecare an, iar în 2021, plafonul se reduce la 1,5 miliarde de lei.