SAP, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business și tehnologie, a anunțat rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru din 2014, raportând creșteri pe majoritatea segmentelor de business, în special în zona de subscrieri cloud, unde a înregistrat o creștere cu 41% a veniturilor. De asemenea, veniturile din software şi servicii software conexe, exprimate non-IFRS, au crescut cu 7%.
„Suntem într-un proces de accelerare a migrației către cloud, cu o creștere de peste 40% în acest domeniu. În prezent, avem peste 44 de milioane de utilizatori de servicii în cloud și cea mai mare rețea de business din lume. Portofoliul soluțiilor noastre în zona de cloud, dimensiunea globală și expertiza pe industrii sunt pilonii care ne diferențiază pe piață. Cu ajutorul SAP HANA și al rețelei de business, SAP va continua să modeleze viitorul industriei de soluții software pentru companii”, a declarat Bill McDermott, CEO SAP.
Mai mult decât atât, SAP a continuat să se dezvolte și în zona de soluții pentru e-commerce, platforma omni-channel Hybris, alături de soluțiile Cloud for Sales, înregistrând încă un trimestru de creștere cu trei cifre a veniturilor din software, subscrieri cloud și servicii de suport. Acest fapt demonstrează interesul crescut al companiilor față de investițiile în soluții pentru interacțiunea cu clienții, în orice moment și de pe orice dispozitiv, precum și importanța acestor soluții pentru dezvoltarea afacerilor.
Rețeaua de business SAP include peste 1,6 milioane de companii din întreaga lume, constituind cea mai mare comunitate de afaceri în cloud. Volumul vânzărilor la nivelul rețelei a ajuns la aproximativ 600 miliarde de dolari în ultimele 12 luni – mai mult decât Amazon, eBay și Alibaba la un loc. Mai mult, achiziția Concur va amplifica „efectul de rețea”, oferind acces la piața de turism de business din SUA, estimată la 1.200 miliarde de dolari.
SAP a înregistrat și o creștere a ratei de adopție a SAP HANA, platforma de business în timp real, în toate industriile și regiunile, pe măsură ce clienții au conștientizat beneficiile oferite de utilizarea acestei tehnologii. SAP HANA se află în centrul strategiei SAP de simplificare a afacerilor, integrând toate soluțiile SAP într-o singură platformă pentru business în cloud. În prezent, SAP numără peste 4.100 de clienți pentru SAP HANA și peste 1.450 de clienți pentru SAP Business Suite, dezvoltată pe aceeași platformă. SAP HANA devine, de asemenea, principalul instrument de dezvoltare a afacerilor, peste 1.600 de startup-uri alegând să dezvolte aplicații pe platforma furnizată de SAP.
Compania și-a actualizat perspectivele pentru 2014, estimând ca până la finalul acestui an să înregistreze venituri din subscrieri cloud și servicii de suport în valoare de 1,04 – 1,07 miliarde de euro, calculate la un curs valutar constant (2013: 757 milioane de euro). De asemenea, SAP se așteaptă în continuare la o creștere a veniturilor din software şi servicii software conexe cu 6% – 8%, la un curs valutar constant.